FOTO| 93 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare
Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 161 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi și lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 81 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 57 de mijloace de transport, din care 30 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.668 de persoane. De asemenea, au fost verificate 72 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 93 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 9 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, între orele 10,00 – 13,00 și 15,00 – 20,00, în Cugir, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare la care au participat polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători DSP și DSVSA.
Au fost verificate 4 societăți comerciale și 27 de mijloace de transport și au fost legitimate 73 de persoane. Cu ocazia acțiunii au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, din care 11 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
In municipiul Blaj, polițiștii au legitimat 195 de persoane și au aplicat 19 sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Acțiunile de control vor continua
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Șpring, prins la volan fără a deține categoria corespunzătoare: Conducea un ansamblu rutier de 4,85 tone
Bărbat din Șpring, prins la volan fără a deține categoria corespunzătoare: Conducea un ansamblu rutier de 4,85 tone Un bărbat din Șpring a fost depistat de polițiști la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă fără a deține categoria corespunzătoare pentru conducerea acestuia. Potrivit IPJ Alba, la data de 7 octombrie 2026, […]
12 octombrie 2026 | Părintele George Remete va primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia: O viață pusă în slujba credinței și culturii
12 octombrie 2026 | Părintele George Remete va primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia: O viață pusă în slujba credinței și culturii Părintele Prof. Univ. Dr. George Remete, membru corespondent al Academiei Române, va primi luni, 12 octombrie 2026, titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia”, în cadrul unei […]
Primăria Aiud, anunț cu privire la executarea măsurătorilor în vederea finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică în sectoarele cadastrale 25, 26, 163, 164, 185
Primăria Aiud, anunț cu privire la executarea măsurătorilor în vederea finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică în sectoarele cadastrale 25, 26, 163, 164, 185 Primăria Aiud a transmis un anunț cu privire la executarea măsurătorilor în vederea finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică în sectoare cadastrale 25, 26, 163, 164, 185 / U.A.T Municipiul Aiud, finanțare XIII. […]
