Curier Județean

FOTO| 12 cadre universitare din Polonia și Spania, prezente la Alba Iulia, în 8-12 iunie, la Săptămâna Erasmus+

Dragoş Suciu

Publicat

în

Nouă cadre universitare din Polonia și trei din Spania sunt prezente la Alba Iulia, în perioada 8-12 iunie, la Săptămâna internațională Erasmus+, eveniment organizat de Centrul de Relații Internaționale al Universității „1 Decembrie 1918”.

Petrecerea Divorțaților

Erasmus+14Evenimentul de deschidere a avut loc marți, în Sala Senatului din Palatul Apor. Directorul Centrului pentru Relaţii Internaţionale, coordonator al programului Erasmus, Teodora Iordăchescu, a precizat că programul a fost realizat astfel încât partenerii din universitățile străine să aibă parte de o experiență deosebită, să cunoască atât administrativ universitatea cât și din punct de vedere cultural și istoric. Totodată, ei vor avea ocazia să-și prezinte universitățile unde predau.

Prof. Diana Câmpan le-a spus oaspeților că este foarte important ca studenții din Alba Iulia să se simtă ca într-o familie atunci când merg să studieze, prin programul Erasmus, la instituțiile de învățământ partenere din Spania și Polonia.

La deschidere a fost prezent și rectorul Daniel Breaz și prorectorul Moise Achim.

În această săptămână vor avea loc o serie de evenimente dedicate internaționalizării învățământului superior european, în concordanță cu strategia Consiliului Europei pentru Educație.

În fiecare dintre cele 5 zile sunt organizate workshop-uri, vizite la obiective turistice din județul Alba, și din județele învecinate sau sesiuni interactive.

[nggallery id=620]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

6 noiembrie 2026 | Temperaturi negative în Alba: Ce valori termice s-au înregistrat

Ioana Oprean

Publicat

în

Temperaturi negative în Alba: Ce valori termice s-au înregistrat Dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie 2026, a adus temperaturi negative în zonele montane din județul Alba. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 6.00 la Roșia Montană temperatura măsurată în stația meteo era de -0,9 grade Celsius. Aerul era cețos, iar vântul sufla 0.7 m/s, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi noaptea, în jurul orei 21.50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă, a anunțat Jandarmeria Alba. Citește și: Prezența unui […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 20.00, pe strada Principală din Ponor. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă, a anunțat Jandarmeria Alba. „În comuna Ponor a fost semnalată prezența […]

Citește mai mult