Politică Administrație

Fostul primar din comuna Poiana Vadului a pierdut prima etapă a procesului cu ANI

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ilie Avram, în prezent consilier local, a fost identificat în conflict de interese administrativ

Petrecerea Divorțaților

Fostul primar al comunei Poiana Vadului, Ilie Avram (PNL), a pierdut prima etapă a procesului de conflict de interese cu Agenția Națională de Integritate. Curtea de Apel Alba Iulia a respins în 24 octombrie 2017 acțiunea fostului primar și a decis să mențină raportul ANI din octombrie 2016.

Ilie Avram, în prezent consilier local, a fost identificat în stare de conflict de interese administrativ pentru că, în perioada exercitării mandatului de primar, a încheiat și semnat un act adițional privind prelungirea contractului de închiriere și a actului adițional încheiat între Consiliul Local Poiana Vadului și Asociația Crescătorilor de Taurine Poiana Vadului, asociație în cadrul căreia soția acestuia deține funcția de secretar în cadrul comitetului de conducere.

”Respinge ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Avram Ilie așa cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul și motivele de recurs se depun la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii”, se afirmă în dispozitivul deciziei de la instanța de judecată.

Consilierul local a contestat hotărârea Curții de Apel, iar dosarul urmează să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul în care va pierde procesul, Ilie Avram nu va mai putea ocupa timp de 3 ani o funcție publică. Alesul local a mai avut un proces cu ANI, care l-ar fi găsit în incompatibilitate întrucât a deținut simultan funcțiile de primar şi membru în consiliul de administrație al școlii gimnaziale din comună, pe care, însă, l-a câștigat definitiv.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult