Fostul președinte al Germaniei critică dur „pacifismul” german: „Duce la dominația răului, a celor inumani și a criminalilor”
Fostul președinte al Germaniei critică dur „pacifismul” german: „Duce la dominația răului, a celor inumani și a criminalilor”
Fostul președinte german Joachim Gauck a criticat dur „pacifismul” german, afirmând că acesta nu duce la „bine” și că germanii trebuie să învețe din nou că libertatea trebuie apărată, relatează Die Welt.
Într-un interviu acordat prezentatorului Markus Lanz de la postul public ZDF, Gauck, președinte al Germaniei între 2012 și 2017, i-a criticat dur pe semnatarii unei scrisori deschise care au cerut recent Ucrainei o încetare a focului și Berlinului să negocieze cu Moscova.
Fostul președinte, acum în vârstă de 82 de ani, a afirmat că Germania nu ar trebui să le spună ucrainenilor ce ar trebui să facă în calitate de victime și că negocierile cu Rusia nu au nicio perspectivă în situația actuală.
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a făcut afirmații asemănătoare miercuri, respingând apelul unor intelectuali și oficiali germani de a negocia cu Moscova.
Joachim Gauck vorbește de „dominația celor inumani și a criminalilor”
„Pacifismul este onorabil, dar nu duce la bine. El doar cimentează dominația răului, a celor inumani și a criminalilor”, susține fostul președinte al Germaniei.
La origini pastor luteran, Gauck a mai spus că, în ciuda pregătirii și a convingerilor sale religioase, ar lua arma în mână și ar trage în inamic în caz de urgență, în scenariul ipotetic în care și Germania ar fi atacată – chiar dacă nu își dorește să fie nevoit să o facă.
„Nu trebuie să capitulați în fața celor fără scrupule”, a îndemnat el, susținând totodată că Germania trebuie să „învețe din nou ca societate că libertatea trebuie apărată”.
El a spus totuși că vede o schimbare în rândul populației și o disponibilitate generală mai mare de a-și apăra propria țară.
Fostul președinte german spune că nu credea că Putin va ataca Ucraina
Joachim Gauck a mărturisit că nici el nu a crezut până în ultimul moment că președintele rus Vladimir Putin va fi „atât de prost” încât să declanșeze un asemenea război precum cel din Ucraina.
Cu toate acestea, în calitate de președinte federal, Gauck a menținut întotdeauna o atitudine distantă și critică față de Rusia, spre deosebire de succesorul său, Frank-Walter Steinmeier, notoriu din cauza pozițiilor sale pro-ruse și conciliatoare față de președintele Vladimir Putin.
Printre altele, Gauck a boicotat o invitație la Jocurile Olimpice din 2014 de la Soci și nu a mers niciodată într-o vizită de stat la Moscova. El a mai spus că a constatat că, în general, Germania a trecut printr-o „perioadă de iluzii” în legătură cu Rusia.
Gauck, un cunoscut activist anticomunist în Germania de Est, a fost ales președinte al Germaniei ca independent de către parlamentul de la Berlin în 2012.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Doliu în presa românească: Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani Jurnalismul românesc este în doliu după moartea lui Patrick André de Hillerin, unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu și ai revistei Cațavencii. Jurnalistul s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral (AVC), potrivit […]
Reduceri de până la 90% la tren pentru studenți în anul universitar 2026-2027: Cine beneficiază și ce documente sunt obligatorii
Reduceri de până la 90% la tren pentru studenți în anul universitar 2026-2027: Cine beneficiază și ce documente sunt obligatorii Studenții pot călători cu trenul la tarife reduse cu 90% sau 50% în anul universitar 2026-2027, însă facilitățile vin cu reguli stricte privind vârsta, traseul și documentele necesare. CFR Călători a anunțat condițiile de acordare […]
AEP: Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate. Termenul constituțional de trei luni și votul românilor din diaspora, în centrul unui nou proiect de lege
AEP: Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate. Termenul constituțional de trei luni și votul românilor din diaspora, în centrul unui nou proiect de lege Autoritatea Electorală Permanentă propune reducerea unor termene electorale, de la 90 la 75 de zile pentru anunțarea datei scrutinului, și stabilirea unui calendar accelerat în cazul dizolvării Parlamentului. Campania electorală de […]