Rămâi conectat

Ştirea zilei

Fost director chemat în instanţă pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele din contract. Câţi bani solicită firma din Alba

Publicat

în

Fost director chemat în instanţă pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele din contract. Câţi bani solicită firma din Alba

Societatea ”Drumuri şi Poduri Locale Alba” SA Alba, având ca acţionar unic Consiliul Judeţean Alba, l-a dat în judecată pe fostul director din perioada 2011 – 2015 de la care solicită peste 20.000 de lei ca urmare a neîndeplinirii unor obiective din perioada în care a condus firma.

Procesul se derulează la Tribunalul Alba, unde un complet al secţiei de contencios administrativ şi-a declint competenţa către secţia civilă specializată în litigii de muncă unde un prim termen de judecată a fost stabilit pentru data de 21 noiembrie 2018. Mihai Conţa a fost director al DPL SA în perioada martie 2011 – martie 2015.

Elit - Gustul Desăvârșit

”În urma controlului Camerei de Conturi a Judeţului Alba din data de 07.01.2015, aceasta a constatat existenţa unui prejudiciu adus societăţii Drumuri şi Poduri Locale Alba SA în sumă de 23.377 lei, reprezentând remuneraţia acordată d-lui Conţan Mihai, în calitatea sa de director general, în perioada 2011-2012, în condiţiile în care nu au fost îndeplinite în totalitate obiectivele şi criteriile de performanţă stabilite pentru perioada 2011-2012, inclusiv actualizarea prejudiciului stabilit, până la momentul recuperării integrale. După efectuarea controlului, Camera de Conturi a Judeţului AlBA a emis Decizia nr. 2/2015, prin care a constatat că nu au fost îndeplinite, pentru anii 2011-2012, obiectivele şi criteriile de performanţă, stabilite prin Contractul de Mandat şi nu au fost respectate în acelaşi timp, în toate cazurile, prevederile art. 7 din contractul de mandat, conform căruia directorul general şi-a asumat răspunderea să elaboreze şi să aplice strategii specifice în măsură să asigure desfăşurarea în condiţii de performanţă a activităţii curente şi de perspectivă a societăţii, având obligaţia de a prezenta lunar Consiliului de Administraţie situaţia privind gradul de îndeplinire sau neîndeplinire, după caz, a obiectivelor şi criteriilor de performanţă”, se afirmă în acţiunea depusă la instanţă de reprezentanţii DPL SA. Estimarea prejudiciului a fost efectuată de către echipa de control, luând în calcul 12 luni din anul 2011 şi 12 luni din anul 2012, ani în care indicatorii de performanţă nu ar fi fost realizaţi în totalitate. Fostul director al societăţii respinge acuzaţiile că ar fi provocat un prejudiciu în perioada menţionată şi afirmă în întâmpinarea depusă la dosar că ”pretenţia solicitată de reclamantă nu este justificată, creanţa nu este certă, nici în ceea ce priveşte existenţa şi nici în ceea ce priveşte întinderea ei, întrucât nu exista nici o probă directă, utilă şi concludentă care să ateste în mod clar că în realizarea activităţii de serviciu, cu intenţie sau din culpă, ar fi cauzat un prejudiciu angajatorului”.

De asemeena, acesta susţine că acţiunea este prescrisă, în condiţiile în care termenul de formulare a cererii, in cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor fata de angajator, este de 3 ani de la momentul naşterii dreptului la acţiune.

”Este de observat că reclamanta a cunoscut existenţa si întinderea prejudiciului precum şi persoana care răspunde de acesta – încă de la data de 07.01.2015, sens în care termenul de prescripţie începe să curgă de la acel moment. În prezenta cauză nu a existat nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripţie, astfel încât acesta s-a împlinit la data de 07.01.2018”, se mai afirmă în document


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Cum a reușit o şoferiţă din Alba să demonstreze că a fost amendată ilegal: A fost implicată într-un accident cu o autospecială ISU care transporta vaccin anti-COVID

Publicat

în

Cum a reușit o şoferiţă din Alba să demonstreze că a fost amendată ilegal: A fost implicată într-un accident cu o autospecială ISU care transporta vaccin anti-COVID

După ce, în vara anului trecut, a fost implicată într-un accident cu o autospecială ISU care transporta vaccin anti-COVID, o femeie din Alba a reuşit să demonstreze în justiţie că a fost amendată ilegal de către un poliţist rutier.

Incidentul a avut loc în 8 iunie 2021, pe DN 14B, la ieşire din municipiul Blaj spre comuna Crăciunelu de Jos, într-o zonă cu serpentine unde drumul este marcat cu linie continuă. În momentul în care autoturismul condus de femeie a fost depăşit de autospeciala ISU, într-o curbă periculoasă, a avut loc un acroşaj între cele două autovehicule, soldat cu avarierea acestora. Femeia a primit un avertisment şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

„Nu sunt de acord. Am respectat în totalitate maşina politiei, care a depăşit pe cea mai periculoasă curbă, urmată la scurt timp de cea de-a doua ISU, care mi-a tăiat calea, deşi maşina era ieşită din carosabil, permiţând depăşirea necorespunzătoare a maşinii care nu avea semnalele acustice pornite”, a scris femeia în procesul- verbal.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cele două autovehicule ale poliţiei şi ISU s-au oprit la circa 300 de metri de locul coliziunii, femeia susţinând că cei doi conducători auto s-au deplasat în zona unde oprise încercând să o intimideze şi să o ameninţe pentru că nu a respectat semnalele luminoase şi acustice de pe maşina poliţiei.

”În momentul în care le-am spus că nu au avut pornite semnalele acustice şi luminoase, şoferul de pe maşina poliţiei a recunoscut că nu a avut semnalele acustice, deoarece m-ar fi putut speria şi m-aş fi putut răsturna în pantă. Apoi, cei doi conducători auto s-au reîntors la maşinile conduse de aceştia şi au pornit semnalele luminoase”, a declarat şoferiţa. Femeia a mai spuscă poliţistul rutier a ascultat doar versiunea prezentată prin telefon de colegul său, respectiv a venit cu ”lecţia învăţată”, şi nu a luat în considerare susţinerile acesteia.
Altă situaţie de fapt, demonstrată în instanţă

”Petenta fost invitată la sediul Poliţiei Municipiului Blaj, pentru încheierea procesului-verbal, unde a aşteptat peste o oră. În acest interval de timp, agentul constatator a vorbit permanent la telefon pentru a obţine înregistrări de pe camerele video de pe traseul în care a avut loc evenimentul rutier. Ulterior, a obţinut o înregistrare video de pe traseul în care a avut loc evenimentul rutier, pe care o anexez înregistrată pe un DVD. Din înregistrare, se poate observa că maşina politiei şi ISU, înainte de producerea evenimentului rutier, au depăşit un alt autoturism, care circula în spatele autoturismului condus de petentă. Acea persoană putea fi reţinută ca martor asistent, dacă nu a reţinut ca martor asistent pe doamna (…). Din înregistrarea respectivă, se observă că maşina politiei şi autospeciala ISU nu aveau semnalele luminoase pornite”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată.

Pe lângă înregistrarea video care a arătat că cele două maşini nu aveau semnalele luminoase, martora care se afla cu ea în autoturism a susţinut că cele două autospeciale nu aveau în funcţiune nici semnalele acustice. Pe 7 aprilie 2022, Judecătoria Blaj a anulat procesul-verbal, hotărârea nefiind contestată de către Poliţie.

”Petenta a avut posibilitatea efectivă să facă dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în procesul-verbal de contravenţie, iar prin proba testimonială administrată în cauză, aceasta a reuşit să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie. Astfel, din declaraţia martorei (…), reiese că maşina poliţiei, care a încercat să depăşească maşina condusă de petentă, nu avea în funcţiune nici semnalele luminoase, nici cele sonore. Doar după impact, poliţistul a mers la maşina sa şi a pornit semnalele luminoase. Martora a văzut foarte clar când acesta a mers şi a pornit luminile, care până atunci nu funcţionau şi nici nu se auzea girofarul”, este concluzia magistratului care a judecat dosarul.

IPJ Alba trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 820 de lei.

Sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Spectacol INEDIT la Alba Fest 2022: Cel puțin 130 de DRONE vor ilumina cerul în Cetatea Marii Uniri

Publicat

în

Spectacol INEDIT la Alba Fest 2022: Cel puțin 130 de DRONE vor ilumina cerul în Cetatea Marii Uniri

În 11 sau 12 iunie, pe perioada evenimentului Alba Fest, albaiulienii și turiștii care vor ajunge în Capitala Marii Uniri se vor putea bucura de un spectacol de lumini cu drone.

Municipiul Alba Iulia este interesat să achiziționeze un spectacol de animație realizat cu minim 130 de drone luminoase. Momentul va avea o durată de minim 10 minute, durata fiind definită ca perioada de timp cuprinsă între decolarea și aterizarea dronelor. Dronele se vor ridica la o înălțime maximă de 100 m, iar coregrafia se va desfășura pe o coloană sonoră reprezentativă pentru evenimente de animație pentru tineri.

Prin folosirea Inteligenței Artificiale, dronele autonome sunt capabile să zboare în roiuri, se evite între ele, precum și să eschiveze obstacolele în timp ce-și îndeplinesc misiunea în cel mai eficient mod posibil.

Elit - Gustul Desăvârșit

Prestatorul va contura proiectul artistic al spectacolului în așa fel încât acesta să se încadreze și să potențeze caracterul AlbaFest.

Un spectacol cu drone autonome va fi o surpriză de neuitat pentru public, dat fiind caracterul original și noutatea acestei tehnologii în România. Prima întâlnire cu dronele, la 1 decembrie 2021 a fost un real succes și așteptat acest tip de show este foarte așteptat și dorit de albaiulieni.

Alba Fest este emblema evenimentelor din Cealaltă Capitală, scena pe care își dorește să fie orice artist din lumea muzicală. Alba Fest nu este un eveniment de inerție, ci singurul festival care a exclus tot ce era în plus, aducând pe scena lui superlativele absolute ale momentului. Este singurul eveniment în care orașul are mai puțini locuitori decât spectatori: 50 000 de oameni, în trei zile de show total.

Prima întâlnire cu dronele, la 1 decembrie 2021 a fost un real succes şi acest tip de show este foarte aşteptat şi dorit de albaiulieni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO| ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Coliziune între două autoturisme la ieșire din Cunța

Publicat

în

VIDEO| ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Coliziune între două autoturisme la ieșire din Cunța

Un accident rutier a avut loc marți, 24 mai, în jurul orei 18.20, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, la ieșire din Localitatea Cunța.

Din primele informații a fost o tamponare în care au fost implicate două autovehicule, care au intrat în coliziune față – spate.

Elit - Gustul Desăvârșit

În urmă cu câteva minute traficul rutier s-a reluat pe ambele benzi.

Vom reveni cu amănunte.

Video: Facebook/Vasiu Alexandru – INFO TRAFIC jud. SIBIU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare