Sănătatea și natură

Focar de infectie cu hepatita la Sebeș, intr-un cartier de romi de la periferia municipiului

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un focar de infectie cu hepatita a fost identificat la Sebeș, intr-un cartier de romi de la periferia municipiului. Până in prezent au fost internate în spital peste 10 persoane

Cauza cea mai probabila a infectării cu hepatită este faptul că locuitorii din acest cartier au consumat apa cu impuritati, după ce s-au racordat ilegal, fara autorizatie, la conducat de apa.

Locuitorii din Sebeș sunt îngrijorați, deoarece această boală, cunoscută si sub denumirea de boala mainilor murdare, este foarte de contagioasă.

UPFATE 3 octombrie: Trei cazuri noi de copii infectaţi cu hepatită au fost internaţi miercuri în spitalul din Sebeş. Numărul bolnavilor care au necesitat punerea în carantină s+a ridicat astfel la 12.

„Am efectuat o anchetă epidemiologică și am stabilit etapele apariției acestui focar, cu cazuri de îmbolnăviri ușoare sau medii. S-a stabilit că primul caz a fost undeva în august. Persoana a fost spitalizată, dar a intrat în contact cu persoane din comunitatea din Sebeș, iar acum, după 45 de zile, au apărut și alte cazuri  de Hepatită virală. Această boală apare din cauza condițiilor de igienă precare și se manifestă cu simptome de greață, vărsături și icter”, a precizat Horea Timiș, directorul DSP Alba.

UPDATE: Direcția de Sănătate Publică Alba a anunțat în urmă cu puțin timp că s-a intervenit în zona și la populația infectată reușind să izoleze focarul

Au vaccinat deja circa 40 de copii din familiile rome și le-au impartit dezinfectant locuitorilor din cartier.

Vom reveni cu amănunte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală Grupul românesc de entertainment UNTOLD intră într-o nouă etapă de dezvoltare internațională și oferă publicului oportunitatea de a investi în companie, prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție, potrivit reprezentanților companiei. Citește și: UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

NOSTALGIA 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA ediție 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa NOSTALGIA 2026 a transformat, timp de patru zile, Pădurea Băneasa într-un univers al amintirilor, al muzicii și al decorurilor care au trimis publicul direct în anii ’90 și 2000. Ediția din acest an, desfășurată în perioada 25-28 iunie, la Federația Română […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]

Citește mai mult