Politică Administrație

Florin Roman – totul despre orice sau cum era să inventez Cetatea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Era pe la o o mie şapte sute şi ceva iar Florian von Roman era un curier în măreaţa armată austriacă şi purta vorbele scrise ale mai marilor săi de colo-colo, prin Ardeal. Într-o zi primi de la un arhitect, Giovanni Morandi Visconti, nişte hârtii mai mari, mult mai mari decât cele pe care le căra el de obicei şi ordinul să le ducă împăratului. Curiozitatea aproape feminină nu-i dădea însă pace. Trebuia, era musai, să fenteze sigiliul şi să vadă ce pun mai marii la cale. Asta a şi făcut. Iar ce a văzut i s-a părut cel puţin ciudat: multe pergamente cu tot felul de desene din care nu înţelegea mare lucru. Însă îi rămase în minte un cuvânt „cetate”. Adică Visconti plănuia să construiască aici cea mai mare fortăreaţă bastionară din ţară iar el, micul dar ambiţiosul Florin, să lase lucrurile aşa?!? Ar fi putut fi ideea lui, ar fi făcut istorie, ar fi intrat în istorie…
Ţrrrrrrrrrrr… Telefonul îl trezi brusc şi-i întrerupse visul. Era dimineaţa devreme, aproape de 10.00: „Da, don’ Atanasiu… Sigur sefu’… Încă nu am nimic da’ ies cu băieţii la o cafea şi găsim noi ceva să scriem şi pe mâine. Da! ‘Trăiţi! Respecte…”
Dacă personajul ar fi trăit în epoca noastră şi dacă totul nu s-ar fi întâmplat doar sub forma unui vis de iarnă, povestea de mai sus ar fi avut toate şansele să fie adevarată. Din fericire nu este. Este însă o realitate că domnul Roman nu ratează nicio ocazie să iasă în faţă. Iar când nu există un motiv (şi în general nu există) se inventează unul. Sau mai multe. Cum perioada e oarecum săracă în evenimente locale importante, Roman face un rezumat al ideilor pe care le-a avut sau ar fi vrut să le aibă, anul sau anii trecuţi. Toate noi, originale, senzaţionale şi personale 100%. Şi toate „furate” de administraţia locală şi puse în practică fără să apară nicaieri „dreptul de autor”. Că pomii tre’ să fie verzi, că sunt mai scumpi decât fructele de mare, că asfaltul trebuie neapărat să fie turnat pe jos, că în Cetate tre’ să intri printr-una din porţi, nicidecum altfel şi lista continuă la nesfârşit. Ce nu realizează domnul Roman, deşi e de domeniul evidentului, este că o idee, oricât de bună ar fi ea, nu înseamnă nimic dacă nu e transformată în ceva concret. A pune problema ar trebui să te oblige şi la găsirea soluţiei. Adeziunea faţă de oraş nu se măsoară prin puterea de a combate, ci prin voinţa de a construi. Însă de la înălţimea lui de unde îşi permite să-şi dea cu părerea despre orice, în orice moment, lucrurile sunt simple şi se rezumă la două cuvinte „Jos!” şi „Huo!” Expresia supremă a unui vocabular politic minimal, cuvintele  unui manual de sloganuri.
Îi recomandăm domnului Roman să-şi deschidă o linie directă, un fel de „fir roşu”, direct cu „Oficiul pentru mărci şi invenţii”, iar la fiecare sclipire de geniu pe care-o mai resimte, indiferent de loc şi moment, să sune rapid şi să-şi înregistreze ideile creţe. Şi să-şi autodemonstreze că se poate trăi din copywrite în România anului 2012.
În ceea ce ne priveşte, avem nu doar cea mai creativă echipă dar şi cea mai practică, dispusă şi capabilă să-şi transforme ideile în proiecte concrete. Nu suntem idealişti fără motiv, nici nu ne considerăm genii absolute, acceptăm oricând idei noi în măsura în care sunt şi bune iar oraşul are ceva de câştigat de pe urma lor. Iar pe domnul Roman îl invităm să devină un investitor în Cetate sau măcar să nască o idee deloc utopică. Mai degrabă decât să vandalizeze verbal munca atâtor oameni în încercarea de a mai câştiga o partidă pentru ultimul venit.

Biroul de presă al PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult