Actualitate

Florin Roman, despre CUMULUL pensiei cu salariul la stat: „O practică extrem de frustrantă pentru cetățeanul de rând”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Roman, deputatul PNL de Alba, ridică o serie de întrebări-cheie, pe tema pensiilor speciale. Roman arată că judecătorii Curții Constituționale cumulează pensia specială cu salariul și se întreabă când vor fi aceștia de acord cu eliminarea unui privilegiu de care se bucură.

Petrecerea Divorțaților

”Sunt total de acord că un om ar trebui sa aibă dreptul să muncească în sectorul public sau privat, fără discriminare.

Dreptul la muncă este un drept universal.

Pentru că am citit mult pe acest subiect, inclusiv în comentarii pe rețelele de socializare…

Readuc în atenție o practică îndrăgită la stat: CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL!

O practică extrem de frustrantă pentru cetățeanul de rând care lucrează în mediul privat.

Am inițiat un demers de reglementare a acestei situații încă din legislatura trecută, în calitate de deputat liberal, iar acum mă bucur să observ că doamna Raluca Turcan, ministrul muncii, a readus în atenție acest subiect.

Aștept, cu nerăbdare, să vedem proiectul de lege.

Încetul cu încetul, toți cei care se folosesc de diverse pârghii pentru a le fi bine (NU PENTRU A FACE BINE), trebuie să se supună aceluiași tratament corect!

Toti suntem egali in fața legii, avem dreptul sa muncim, ori la stat ori la privat.

Dar nu e normal ca, tot mai des, să ne întâlnim cu situații în care TINERI PENSIONARI cu vârsta de puțin peste 45 de ani, care au lucrat în sistemul public, se reangajează TOT LA STAT.

Dacă își doresc să muncească, de ce nu rămân în câmpul muncii și aleg să se pensioneze?

Dacă revin pe funcții…TOT LA STAT…pentru a-și împărtăși din expertiză și a aduce plus valoare, de ce nu ar accepta să muncească în anumite condiții echitabile?

Că doar se întorc la muncă din convingere si patriotism, nu doar pentru bani, nu?

Dacă tot veni vorba despre pensii speciale…

Întrebarea legitimă este cum pot niște judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale să judece cu bună-credință, desființarea pensiilor speciale?

O altă întrebare este dacă vreodată, în România, cât timp judecătorii CCR beneficiază de privilegii și de cumul pensie-salariu, vom putea avea o decizie favorabilă desființării pensiilor speciale?

Dumneavoastră ce părere aveți?”, scrie Florin Roman.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR” Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri că partidul susține refacerea unei majorități stabile împreună cu PNL și UDMR și că este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării. Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare Persoanele care adoptă un copil în România pot beneficia, în condițiile legii, de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile pe care le realizat. Perioada de acomodare poate ajunge până la […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit Economia României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu primele trei luni ale anului, în timp ce datele pentru primul semestru indică o contracție economică. Potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de […]

Citește mai mult