Femeile au învăţat să devină antreprenori şi să utilizeze calculatorul
La Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba a avut loc o conferinţă de presă organizată la finalul proiectului european „Femeia Antreprenor în Rural”, cofinanţat din fonduri europene, derulat în 15 judeţe, printre care şi Alba. Prin intermediul acestuia, 1.200 de femei din mediul rural, neangajate, care lucrează doar în propria gospodărie, au participat la cursuri de antreprenoriat şi de utilizare a calculatorului. La final, aşa cum ne-a declarat Rozalia Hajek, coordonator local al proiectului, femeile au întocmit fiecare câte un plan de afaceri. De fapt, ele au învăţat să-şi pună în valoare talentul, în cadrul unei afaceri care să le aducă profit, adică independenţă financiară faţă de familie. În Alba, cursurile au avut loc în comuna Gârda de Sus şi s-au bucurat de un interes foarte mare din partea femeilor. Astfel, au absolvit cursurile de utilizare a calculatorului 28 de femei, iar 25 cele de antreprenoriat. Participantele şi-au lăsat pentru scurt timp gospodăriile, fiind interesate să afle mai multe despre calculator şi afaceri. După terminarea cursurilor, femeile au fost consiliate pe teme privind oportunităţile de afaceri şi obţinerea de finanţări, mai ales nerambursabile. Cea mai mare satisfacţie a celor care au derulat proiectul a fost aceea că femeile care au luat parte la cursuri şi-au dat seama că au abilităţi de antreprenor, multe dintre ele hotărându-se să-şi deschidă o afacere. Au căpătat încredere în forţele proprii şi le-au fost deschise noi orizonturi, aceasta fiind cea mai mare realizare a proiectului, potrivit declaraţiei coordonatorului local FAR, Rozalia Hajek. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]