Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Fecioare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

    Însoţit de publicitatea de rigoare şi urmărit cu sufletul la gură mai ales de… jurnaliştii Antenei 3 şi de invitaţii lui Mihai Gâdea aflaţi la acea oră în studioul emisiunii „Sinteza zilei”, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost marţi seara oaspetele lui Emil Hurezeanu pe Realitatea TV. Foarte empatici, cei doi intelectuali au avut un dialog elegant ca un meci de scrimă, în care platoşele adevărurilor pe care publicul ar fi dorit să le afle au fost evitate cu grijă, chiar dacă s-a mimat strădania străpungerii lor. A fost, ca să zic aşa, o adevărată „emulaţie” în materie, în capcanele căreia MRU a căzut de câteva ori în încercarea de a-şi maximiza elocvenţa „de conivenţă” cu preşedintele Traian Băsescu. Ascultându-l, mi-am dat seama că  PDL-ul, care a fost în ultima vreme aspru criticat până şi de Andreea Pora sau de Rodica Culcer, din cauza prigonirii lui Cristian Preda, nu este în pericol de a rămâne fără intelectuali, chiar dacă legătura dintre „greii” partidului mai vechi sau mai noi şi aceştia din urmă s-ar limita la determinările astrologice, aşa cum este cazul dnei Udrea şi al dlui Mihai Răzvan Ungureanu, ambii născuţi în mod ironic în zodia Fecioarei, asemenea lui Emil Hurezeanu, de altfel. Acesta a şi subliniat, cu zâmbetul său alunecos-maliţios, că fecioarele au relaţii bune cu scorpionii, adăugând că dl Traian Băsescu este, evident în sens astrologic, scorpion. Dl Ungureanu a replicat, mai în glumă mai în serios, că îl sperie înclinaţia spre ocultism a dlui Hurezeanu. Realitatea este că, la modul în care sunt serviţi cu informaţii de interes public jurnaliştii români, lor nu le rămâne decât să-şi dezvolte capacităţile paranormale, cu atât mai mult cu cât prezicătoarele, de la Vanessa şi Melissa de Dâmboviţa la Carmen Harra de Hollywood, sunt în criză. Primele două se ştie, au fost date pe mâna justiţiei de Oana Zăvoranu, ex-soţia lui Pepe, iar cea de-a treia a făcut o criză de nervi după ce jurnalista Mara Bănică i-a contestat, în timpul unui „Acces direct” pe Antena 1, care o  promovase frenetic pe „prietena” lui Hilary Clinton şi a altor VIP-uri din SUA şi de pe tot mapamondul, atât autenticitatea unui tablou proprietate personală în valoare de 1 milion de dolari, cu care aceasta se lăudase, cât şi harul de parapsiholoagă cu patalamale de tot râsul, precum licenţa la o facultate de hipnoză de peste ocean şi alte asemenea bazaconii pentru (a)uzul fraierilor. Părăsindu-şi aura de femeie de spirit cu operă şi activitate în mass-media americane, Harra a slobozit neaoşa ocară: „Du-te-n Dumnezeii tăi!”, asezonată cu „proasto”, „idioato” şi alte „vorbe grele” menite să ateste că „sângele (românesc) apă nu se face”. Noroc că la emisiunea cu pricina se afla Irinel Columbeanu, candidat la Primăria Bucureştilor, care s-a arătat oripilat de felul în care profeta a tratat poporul român, identificându-l cu ţiganii din Ferentari şi ameninţându-l cu divorţul şi discreditarea: „Să vă fie ruşine! Cu mine aţi terminat! Am să spun eu cine-i România!”
Nu întâmplător am făcut această digresiune, ci pentru a arăta că PDL-ul, cu al său Prigoană, este, de de fapt, în trend. Dacă în sondajul IMAS privind alegerile locale, PDL-ul se află pe locul al treilea în Capitală, după USL şi partidul lui Dan Diaconescu, Prigoană, care a petrecut atâtea nopţi la OTV plângând pe umerii poporului în alternanţă cu Bahmuţeanca, s-ar putea dovedi un candidat mai agreat de norod decât universitarul Cristian Preda, cu toată experienţa acestuia de profesor şi de europarlamentar. Plus că genul lui de charismă aminteşte mult mai mult de Traian Băsescu decât profilul altor candidaţi virtuali ai PDL-ului, partid pe care preşedintele tocmai l-a ameninţat cu opoziţia în cazul în care nu va bate USL-ul la scor.

Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea