Ştirea zilei

Falimentul Metalurgica Transilvană Aiud SA a fost pronunțat de Tribunalul Alba. Urmează disponibilizări!

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 13 martie 2013, Tribunalul Alba a pronunţat falimentul societăţii Metalurgica Transilvană Aiud SA. Compania, înființată în anul 2008 de Călin Mitică, un controversat om de afaceri din Cluj-Napoca, anunța în februarie AJOFM Alba că 155 de angajați vor fi disponibilizați prin concediere colectivă, urmând ca după pronunțarea falimentului să vină și rândul celor aproximativ 170 de angajaţi rămași.

Petrecerea Divorțaților

După o perioadă, în care firma a trecut prin mai multe faze – lichidare judiciara, administrare speciala sau insolventa, s-a constatat că la Metalurgica Aiud nu mai exista bunuri care sa poata fi valorificate pentru a se recupera din datoriile pe care societatea le are la bugetul de stat și creditorilor.

Într-un top județean al datornicilor către DGFP Alba, întocmit în 2012, pe primul loc se afla S.C. Remarul 16 Februarie care a preluat Metalurgica Aiud în urmă cu 5 ani. Suma datorată Finanțelor Publice se ridica la peste 15 milioane de lei.

În 2006, compania de stat, Metalurgica SA Aiud a fost cumpărată de Remarul 16 Februarie cu 3 milioane de euro. Doi ani mai târziu Călin Mitică a transferat activele societății unei alte firme a sa, actuala falimentară Metalurgica Transilvană SA, cu suma de 7,2 milioane de euro. A fost începutul sfârșitului. Dacă în 2008 compania avea circa 850 de angajați, un an mai târziu numărul lor era la jumătate, iar compania înregistra pierderi uriașe.

Acum societatea a intrat în faliment cu peste 6 milioane de euro datorii. Printre creditori se numără BCR, Apa CTTA Aiud, DGFP Alba şi E.On Gaz Romania.

Activitatea platformei metalurgice va fi oprită total, iar bunurile societății vor fi scoase din nou la vânzare.

Pe lângă Metalurgica Aiud acum în faliment, Călin Mitică mai deține societățile “Transferoviar Grup” Cluj-Napoca şi “SIRV” Braşov. Omul de afaceri clujean este judecat într-un dosar aflat pe rolul instanțelor clujene din anul 2010, în care este acuzat de comiterea infracțiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit procurorilor DNA, Mitică și mai mulți directori ai CFR Călători ar fi prejudiciat Societatea Națională de Transport Feroviar cu aproape 3 milioane de lei.

Călin Mitică este considerat principalul finanțator al postului Realitatea TV Cluj, unde s-a lansat în televiziune și de unde a plecat la Realitatea București conjudețeanul nostru Rareș Bogdan, fiul directorului GHCL UPSOM Ocna Mureș, Ioan Bogdan.  GHCL UPSOM este fosta Uzina de Produse Sodice Ocna Mureș,  companie strategică a României şi societate fanion a județului, şi se află, de asemenea, în lichidare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul Primăria Municipiului Blaj a lansat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) o nouă procedură pentru achiziția serviciilor de implementare a unei soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Potrivit documentului, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani

Bogdan Ilea

Publicat

în

Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, s-a stins din viață în cursul nopții de 29 septembrie, la vârsta de 67 de ani. Părintele Ioan Cojanu s-a născut la data de 27 […]

Citește mai mult