Ştirea zilei

Exmatriculat de la Teologie, preotul comisar-șef impostor Căpâlnaș a reprezentat Poliția Română în fața Angelei Merkel

Bogdan Presecan

Publicat

în

Cazul fostului preot ajuns comisar-șef de poliție, Augustin Căpâlnaș, distins printr-o impostură care a șocat întreaga opinie publică, a dezvăluit nemărginitele posibilități ale sistemului românesc.

Petrecerea Divorțaților

Ieri, după ce întrega presă din România a prezentat, pe surse, faptul că comisarul şef la Directia Rutieră din cadrul IGPR, Augustin Căpâlnaş, este cercetat penal de procurori după ce a fost depistat de colegii săi polițiști că deţine un permis fals de conducere, au ieșit la iveală și alte grozăvii legate de parcursul său profesional “spectaculos”.

Căpâlnaş a fost timp de doi ani angajat al IPJ Alba, unde a deţinut şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei.

Astfel, pe lângă faptul că Augustin Căpâlnaş, în vârstă de 43 de ani, nu a avut niciodată permis de conducere și a condus fără probleme autoturisme timp de peste 20 de ani, acesta ar fi fost timp de mai mulţi ani preot în comuna Bogata (Cluj) şi apoi arhidiacon la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, fără să fi absolvit o facultate de Teologie. Ba chiar mai mult decât atât, Căpâlnaș a fost exmatriculat de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, după cum a declarat Antenei 3, Vasile Stanciu, decanul Facultăţii UBB Cluj-Napoca.

Înainte de a intra în poliţie, polițistul a fost arhidiacon timp de 12 ani la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia şi şofer al fostului Arhiepiscop Ortodox de la vremea respectivă IPS Andrei. În cadrul Direcţiei Rutiere din IGPR, inspectorul şef Căpâlnaş avea atribuţii în domeniul educaţiei rutiere şi era prezent la astfel de evenimente în totată ţara. Recent, acesta a dorit să se transfere de la Departamentul Educaţie Rutieră la Direcţia operativă a Poliţiei Rutiere şi a fost nevoie, la reîncadrare, de verificarea sa completă în baza de date a Poliţiei. Colegii poliţistului au descoperit în urma verificărilor în baza de date a Poliției că Augustin Căpâlnaș nu a deținut niciodată permis de conducere. El prezenta, de fiecare dată când i se solicita, o copie a unui permis de conducere al unei persoane care avea un nume aproape identic cu al lui, diferenţa fiind de o singură literă. Căpâlnaş le spunea superiorilor ca va aduce permisul ulterior, lucru care nu se mai întâmpla. Comisarul-şef a recunoscut în cele din urmă că nu are un permis valabil de conducere.

Pe lângă autoturismul personal, polițistul a condus mașini de poliție din cadrul IPJ Alba și Poliția rutieră București și, culmea culmilor, făcea parte din Brigada Escortă Rutieră, și a însoțit numeroase delegații oficiale românești și străine în calitate de conducător de coloană oficială.

Potrivit unor surse judiciare, ofiţerul de poliție Augustin Căpâlnaș este încă în funcţie, fiind în prezent în concediu medical.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere

Ioana Oprean

Publicat

în

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]

Citește mai mult