Rămâi conectat

Editorial

Exerciţii de logică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nu cu multe zile în urmă scriam despre politică şi logică, mai degrabă despre faptul că politica are o logică aparte, uneori de neînţeles pentru o persoană de bun simţ, care îşi construieşte discursul şi îşi conduce gândirea după regulile clasice ale logicii aristotelice. Cine are curiozitatea să caute prin arhive perlele politice ale ultimilor 22 de ani are de ce se amuza sau întrista, după caz. De la candidatura, în anul 1992, la preşedinţia României a liberalului Radu Câmpeanu care promitea alegătorilor că odată ales preşedintele republicii va reinstaura monarhia şi până la ultimele dorinţe exprimate de preşedintele PDL Emil Boc, n-a existat an în care politicienii să nu ne pună la încercare inteligenţa sau umorul. De răbdare nici nu mai zic!
Ultimele teste la care suntem supuşi vizează reluarea unor teme dragi preşedintelui Băsescu, dar şi a unei manevre electorale cu care ne-am mai întâlnit. Tema este modificarea Constituţiei, iar manevra este aprobarea prin referendum a noii Constituţii, un referendum care să poată fi organizat odată cu alegerile locale. Sigur că Legea Fundamentală poate fi îmbunătăţită. Toţi politicienii, indiferent de partidul din care fac parte sunt de acord cu acest lucru. Poate este singurul lucru asupra căruia sunt toţi de acord. Dar părerile convergente se rezumă doar la atât. Asupra conţinutului, modului şi momentului fiecare partid, ba chiar fiecare politician are părerea lui. Este un lucru ştiut de toată lumea şi de aceea nici un om cu logica la el nu se aşteaptă ca modificarea Constituţiei să se facă fără îndelungi negocieri, acestea putând dura luni bune, ba chiar şi un an, după care abia urmează aprobarea în Parlament şi validarea prin referendum. Ignorând asta, dar şi hotărârea politicienilor Opoziţiei de a nu negocia cu Puterea nimic, preşedintele PDL Emil Boc a repus pe tapet modificarea Constituţiei în regim de urgenţă şi validarea prin referendum organizat la 10 iunie, odată cu alegerile locale. Dar parcă am mai văzut filmul ăsta! Nici Emil Boc nu-şi imaginează că aşa ceva se va putea întâmpla, dar este un bun subiect de tocat în campania electorală.
Anterior ieşirii domnului Boc, preşedintele Traian Băsescu a aruncat duminică bomba menită să le taie liderilor Opoziţiei trompa (cei mai „vechi” îşi amintesc poate cu plăcere scheciul cu Mircea Diaconu şi regretatul Toma Caragiu!) anunţând că i-a oferit lui Victor Ponta mandatul de premier. Şi desigur, cu toţii, politicieni şi comentatori s-au repezit să toace intens, să dezbată pentru a desluşi resorturile, semnificaţia, realitatea sau irealitatea acestei propuneri. Ei, eu cred că a fost o momeală. Ba mai cred că, aşa cum îl ştim un adevărat animal politic (şi când spun asta am în vedere traducerea mot a mot a expresiei greceşti „zoon politikon”, nu o intenţie peiorativă), preşedintele a gândit pe termen lung şi indiferent de tonul folosit a avut el în vedere că propunerea cu pricina îi va putea folosi în viitor. A venit acum momentul. În loc să ne gândim la problemele economice, sociale, la ce mai face guvernul, stăm şi facem exerciţii de logică şi argumentare abordând din diverse perspective spusele dumnealui. Deşi cu toţii ne-am propus să nu ne mai lăsăm manipulaţi astfel, din nou preşedintele ne-a făcut agenda.

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea