Europa trebuie să se pregătească pentru situația în care Rusia va opri la iarnă toate exporturile de gaze: Avertismentul șefului Agenției Internaționale pentru Energie
Europa trebuie să se pregătească pentru situația în care Rusia va opri la iarnă toate exporturile de gaze: Avertismentul șefului Agenției Internaționale pentru Energie
Șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), a avertizat că Europa trebuie să se pregătească pentru situația în care Rusia va opri la iarnă toate exporturile de gaze în regiune. Acesta a cerut guvernelor să lucreze la reducerea consumului și să nu închidă centralele nucleare, scrie The Guardian.
Fatih Birol a spus că reducerea livrărilor de gaze din ultimele săptămâni, despre care Kremlinul a spus că sunt cauzate de lucrările de mentenanță, ar putea fi de fapt începutul unui proces mai amplu de întrerupere a fluxului de gaze menit să împiedice Europa să își umple rezervele pentru iarnă, ceea ce i-ar oferi Rusiei un avantaj în relația cu statele din regiune.
„Europa trebuie să fie pregătită în caz că gazul rusesc este tăiat de tot”, a spus Birol într-un intreviu pentru Financial Times. „Cu cât ne apropiem mai mult de iarnă, cu atât înțelegem mai bine intențiile Rusiei”.
„Cred că întreruperile au ca scop evitarea umplerii rezervelor Europei”, a explicat șeful agenției. Țările din UE se grăbesc să își umple rezervele de realimentare, Germania sperând ca până în luna noiembrie capacitatea sa de stocare a gazelor să fie ocupată în proporție de 90%, în acest moment ele fiind doar pe jumătate pline.
Statele europene încearcă, de asemenea, să își reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia, preferând să importe gaz din alte țări, precum SUA, și să grăbească trecerea la energia regenerabilă. Cursa pentru renunțarea la petrolul și gazele rusești va necesita arderea unor cantități mai mari de cărbune, au avertizat însă oficialii europeni, care au spus că centralele nucleare nu vor putea fi închise prea curând.
Măsurile de urgență adoptate nu sunt suficiente. S-ar putea ajunge la raționalizarea gazului la iarnă
Birol a spus că măsurile de urgență luate de guvernele europene pentru a reduce consumul de energie nu sunt suficiente și le-a cerut să continue să facă provizii de energie.
„Cred că vor fi adoptate și mai multe și mai ample măsuri [care să adreseze problema consumului ridicat] pe măsură ce se apropie iarna”, a spus Birol, care a adăugat faptul că gazul va trebui probabil raționalizat dacă Rusia va continua să reducă exportul de gaze pentru Europa.
Moscova a redus sau chiar a întrerupt de tot exportul de gaze cu câteva dintre statele membre UE în ultimele săptămâni ca răspuns la decizia Occidentului de a impune sancțiuni împotriva Kremlinului pentru invadarea Ucrainei.
Europa și-a redus dependența de gazele rusești la 20% din totalul importurilor de când a izbucnit războiul din Ucraina – de la 40%, înainte de război, potrivit firmei de consultanță ICIS, dar și-a epuizat majoritatea opțiunilor de diversificare a surselor de aprovizionare, precum livrările de gaze naturale lichefiate pe mare, informează Financial Times.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de minute
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 13 secunde
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi