Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, într-un dosar în care două studente l-au acuzat de agresiuni sexuale, în schimbul promovării examenelor. Tudorel Toader a reacționat, într-o postare pe Facebook, și afirmă că acuzațiile aduse fiului său sunt fabricate și că de fapt se încearcă lovirea sa.

Petrecerea Divorțaților

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a anunțat reținerea cadrului universitar, fără a indica numele acestuia.

Alexandru Toader a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, fapte presupus a fi fost comise în raporturile inculpatului cu mai multe studente ale instituției de învățământ superior”, se arată în comunicatul PCA Iași.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii susțin că „a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, profitând de autoritatea conferită de funcția didactică și de poziția de superioritate în raport cu studentele ar fi comis faptele care alcătuiesc obiectul prezentei cauze”.

Pentru că pe lângă calitatea de cadru didactic, Alexandru Toader este și notar, propunerea de arestare preventivă urmează a fi judecată de Curtea de Apel Iași.

Reacția lui Tudorel Toader

La scurt timp după anunțul parchetului, privind reținerea lui Alexandru Toader, tatăl său, fostul ministru al justiției, Tudorel Toader a reacționat într-o postare pe Facebook și acuză că dosarul deschis împotriva fiului său este „un atac” la adresa sa.

„Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru! În precedent, de când este cadru didactic la Facultatea de Drept, au fost mai multe episoade de atac la adresa lui. De data aceasta, o avocată cu dosare penale, urmărind să îşi uşureze situaţia juridică, a „motivat” două studente să dea declaraţii nefavorabile lui, a trimis un jurnalist care să le înregistreze, a rezultat un subiect de presă la nivel naţional, ataşat de numele meu, iar în final, sesizarea din oficiu din prezentul dosar penal. Fără probe şi prin intimidare, au lovit într-un tânăr pe care acasă îl aşteaptă doi copii, dintre care unul de doar câteva săptămâni”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Fostul ministru mai spune că până atăzi fiul său nu a cunoscut niciuna dintre acuzaţiile formulate și nu a avut nicio calitate în dosar, astfel că „nu a avut posibilitatea propunerii probelor în apărare”.

„Este în faţa unui dosar deja format, de care a fost total străin, iar la final i s-au prezentat acuzaţiile, considerat vinovat şi lipsit de libertate. Exprim încrederea că magistraţii vor constata acest abuz şi îl vor pune în libertate, dându-ne posibilitatea să formulăm apărări şi să îi demonstrăm nevinovăţia”, a conchis fostul ministru.

Cum a început ancheta

Două studente au reclamat în noiembrie anul trecut că Alexandru Toader le-ar fi condiționat promovarea examenelor cu servicii sexuale. Publicația Reporter de Iași, a publicat interviuri cu cele două tinere.

Ambele tinere au spus că au fost abordate de Alexandru Toader după ce au rămas restante la examenul de Drept Civil, materie pe care acesta o predă la universitatea din Iași în primul an. „Domnișoara… nu prea v-ați descurcat. Haideți un pic să vedem ce facem”, a povestit una dintre tinerele care au fost invitate de profesor în biroul său din facultate.

„Toată lumea știe”, a spus una dintre ele pentru Reporter de Iași. „Ne anunțăm între noi: «Băi, vezi să nu rămâi cu refacere la Toader, că nu e bine»” a afirmat cealaltă studentă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]

Citește mai mult