Europa ar putea obține imunitatea de turmă în luna iulie sau cel târziu în august. Anunțul directorului BioNTech
Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech ar fi eficient chiar și împotriva variantei indiene a coronavirusului, a anunțat Uğur Șahin, fondatorul și administratorul delegat al companiei cu sediul în Mainz.
Potrivit neamțului de 55 de ani de origine turcă, imunitatea de turmă împotriva COVID-19 va fi atinsă în Europa în această vară, când aproximativ 70% din populație va fi vaccinată.
„Europa va obține imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în august”, explică directorul BioNTech. „Și alte țări au încă mult mai puține vaccinuri. Există persoane care au nevoie de vaccin și este datoria umanității să îl ofere”.
În Israel, Ministerul Sănătății a lansat o investigație cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu Pfizer/BioNTech și cazurile rare de miocardită. Ar fi 62 de cazuri, din peste cinci milioane de persoane vaccinate cu a doua doză.
Și, dintre acestea, 60 au fost externate deja din spital. „Nu avem dovezi că aceste cazuri de miocardită sunt legate de administrarea serului”, spune Șahin despre această chestiune. „Nu putem confirma acest lucru în acest moment. Dar cercetăm în continuare”.
Directorul companiei germane a adăugat, apoi, că ar putea fi necesară o a treia injecție în viitor. Această a treia doză ar trebui administrată între 9 și 12 luni după prima și din nou periodic la fiecare 12-18 luni.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dovleacul, mai mult decât o decorațiune de toamnă: De ce merită să ajungă în farfuria ta
Dovleacul, mai mult decât o decorațiune de toamnă: De ce merită să ajungă în farfuria ta Mai bine cunoscut din piețele de octombrie și din felinarele de Halloween, dovleacul ascunde un profil nutrițional pe care puține legume îl pot egala la calorii atât de puține. Ce aduce în organism, cum îl gătești și cine trebuie […]
La câte zile libere plătite ai dreptul pentru nuntă, botez sau ca să te muți: Sunt zile pentru evenimente speciale scăzute din concediul de odihnă?
La câte zile libere plătite ai dreptul pentru nuntă, botez sau ca să te muți: Sunt zile pentru evenimente speciale scăzute din concediul de odihnă? Evenimentele speciale din familie sau chiar o mutare pot însemna zile în care angajatul are nevoie să lipsească de la locul de muncă. Codul muncii prevede că, în cazul unor […]
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui Absențele nemotivate acumulate de elevii din România în anul școlar 2026-2027 pot duce la diminuarea notei sau a calificativului la purtare. Statutul elevului stabilește pragul de […]
