Actualitate

Euro, noi maxime istorice în fața leului: Deprecierea, vizibilă în prețuri, rate și comportamentul de consum

Ioana Oprean

Publicat

în

Euro, noi maxime istorice în fața leului: Deprecierea, vizibilă în prețuri, rate și comportamentul de consum

Cursul euro/leu a atins în fiecare zi din această săptămână noi maxime istorice, iar deprecierea monedei naționale începe să se transmită tot mai vizibil în economie, prin creșterea prețurilor, a ratelor la credite și schimbări în comportamentul de consum, potrivit unei analize realizate de o companie de investiții.

„Fiecare zi din această săptămână a adus noi maxime istorice pentru cursul de schimb leu/euro. Acum un an, cursul BNR a sărit în trei zile de la 4,9775 la 5,1222, însemnând 2,9%. Anul acesta, de la 5,1004 pe 29 aprilie, cotația a ajuns la 5,2688 pe 7 mai, un avans de 3,3%. Variațiile procentuale sunt asemănătoare, deocamdată, dar contextul este diferit”, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, într-un comunicat.

Acesta precizează că, după spargerea pragului de 5 lei anul trecut, piețele – și românii – s-au obișnuit cu valori aflate inițial în apropiere, apoi cu oscilații reduse în jurul reperului 5,1.

„În această perioadă, însă, cursul a focalizat incertitudinea politică, în timp ce bursa și piața de datorie suverană au rămas relaxate. Contextul global este marcat de transformări, iar mobilitatea capitalului poate crește, însemnând potențial pentru oscilații mai ample decât anul anterior”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit sursei citate, cursul depreciat al leului vine cu o suită de efecte direct resimțite de cetățeni și companii, în condițiile în care, pentru majoritatea românilor, există o discrepanță între veniturile în lei și cheltuielile în euro.

Analiza arată că prețurile bunurilor importate cresc, la fel și ale celor produse cu o pondere ridicată de importuri, iar impactul se transmite în inflație.

„O nouă rundă de creștere, după cea indusă de energie, este ultimul lucru dorit de pe lista românilor, dar și a băncii centrale. Economia semi-euroizată, unde facturi la servicii de comunicații sau televiziune, achiziții de valoare mare precum mașinile sau casele și chiar servicii diverse resimt orice creștere vizibilă a euro drept o scădere a puterii de cumpărare. Valoarea creditelor în euro și alte valute a scăzut cu 12,5% anual pentru persoane fizice, arată datele BNR pentru martie, dar pentru companii a crescut cu 15,1%. În total, aproximativ o treime (32,2%) din credite sunt denominate în valută, ceea ce înseamnă rate mai mari, concentrate în domeniul firmelor, care înfruntă deja provocări precum fiscalitatea în creștere, energia și volatilitatea tehnologică”, explică consultantul de strategie XTB România.

Potrivit acestuia, euro/leu operează și ca semnal. Pe lângă obișnuita goană după cursul cel mai bun, fie în aplicații bancare, fie la casele de schimb valutar, un salt al cursului poate deturna timp și atenție într-o perioadă deja plină de evenimente locale și internaționale. În plus, acesta determină și o schimbare de psihologie: consumatorii devin mai atenți la cheltuieli, comercianții și furnizorii de servicii mai prudenți, într-un mediu marcat de costurile la combustibili.

De asemenea, el susține că o gură nesperată de oxigen a venit din scăderea cotațiilor barilului, în ipoteza unei apropiate înțelegeri între SUA și Iran, care ar urma să se resimtă la pompă în zilele următoare. Totuși, această evoluție temporară ar avea nevoie de un acord de pace durabil, încă incert. Economia rămâne sensibilă la încrederea participanților, în timp ce consumul este afectat direct de prețurile mai mari.

„Cu toate acestea, există un aspect favorabil, deși dureros pe termen scurt: leul mai slab este un inhibitor al importurilor și un stimulator al exporturilor. România funcționează de prea multă vreme cu un deficit comercial ridicat. Importurile ieftine (curs puternic al leului) sunt benefice dezvoltării atunci când susțin aducerea de bunuri care pot asigura ‘˜împrospătarea’ și eficiența bazei de producție locale. Ele nu ajută însă când alimentează consumul de bunuri care se depreciază rapid. Deficitul comercial raportat la PIB este de așteptat să se contracte suplimentar anul acesta, după o reducere de 15,6% în primele două luni față de anul trecut, însă chiar dacă ar ajunge la 6,5%, rămâne spațiu de ajustare. În același timp, deficitul bugetar rămâne esențial și dificil de optimizat, mai ales în perioade de volatilitate politică”, subliniază Claudiu Cazacu.

Conform analizei, un curs de 5,30 pe termen apropiat și 5,50 în a doua jumătate a anului devine tot mai probabil, însă evoluția finală va depinde de interacțiunea dintre economia reală, apetitul investitorilor și politica Băncii Centrale.

„Cei care au ținut banii la bancă în lei mai mulți ani au avut de câștigat, dobânzile fiind în mare parte din timp mai bune cu 2-3 puncte procentuale. O depreciere a leului este penalitatea care survine ocazional. Pentru cei care au avut în ultimii 3 ani depozite în lei, cu toată variația cursului, decizia a fost – până acum, calculele se pot schimba dacă saltul ar fi susținut puternic – inspirată”, mai adaugă Claudiu Cazacu.

Fondată în 2004 în Polonia, XTB este o companie axată pe tehnologie, reglementată de mai multe autorități din întreaga lume, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia, Comisia de Valori Mobiliare și Burse din Cipru și Autoritatea de Conduită Financiară. Din 2016, acțiunile XTB sunt listate la Bursa de Valori din Varșovia.

sursa: Agerpres

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se redeschide Transfăgărășanul în 2026: Drumarii lucrează pentru înlăturarea zăpezii de pe spectaculosul drum care traversează Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se redeschide Transfăgărășanul în 2026: Drumarii lucrează pentru înlăturarea zăpezii de pe spectaculosul drum care traversează Munții Făgăraș Se fac pregătiri pentru redeschiderea Transfăgărășanului, cel mai spectaculos drum care traversează Munții Făgăraș. 80 de drumari lucrează, în aceste zile, pentru înlăturarea zăpezii la altitudini mari. În plus, este înlocuit parapetul metalic, se curăță șanțurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Cătălin Predoiu insistă ca PNL să rămână la guvernare: „Un partid care are 14% rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziţia de premier”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cătălin Predoiu insistă ca PNL să rămână la guvernare: „Un partid care are 14% rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziţia de premier” Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine în continuare ideea de a rămâne la guvernare şi a negat că i s-ar fi propus să devină noul premier al PNL. Cătălin […]

Citește mai mult

Actualitate

S.O.S. va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan. Diana Șoșoacă: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul”

Ioana Oprean

Publicat

în

S.O.S. va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan. Diana Șoșoacă: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul” Diana Șoșoacă a anunțat joi, 7 mai 2026, că partidul S.O.S. România va iniția procedura politică și constituțională pentru destituirea lui Nicușor Dan din funcția de președinte al României. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe Facebook, în […]

Citește mai mult