Actualitate

Emisiune numismatică: BNR emite o nouă monedă, la 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 8 mai 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm

Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimțat
Aversul monedei redă o imagine de epocă prezentând defilarea triumfală a trupelor române victorioase în Războiul de Independență, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 Lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Carol I, inscripțiile în arc de cerc ,,140 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENTEI DE STAT” și ,,CAROL I”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 365,00 lei.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa: bnro.ro

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când este vacanța de toamnă în 2026: Când au elevii primele zile libere din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când este vacanța de toamnă în 2026: Când au elevii primele zile libere din anul școlar 2026-2027 Elevii din România au început cursurile pe 7 septembrie 2026, iar prima vacanță este programată la mai puțin de două luni de la revenirea în bănci. Până la pauza de la sfârșitul lui octombrie, copiii vor beneficia și […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se calculează în 2026 perioada de creștere a copilului la pensie: Cât contează intervalul în care a fost efectuat concediul

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se calculează în 2026 perioada de creștere a copilului la pensie: Cât contează intervalul în care a fost efectuat concediul Perioada în care un părinte a stat acasă pentru creșterea copilului poate fi luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, însă modul în care este valorificată diferă în funcție de perioada în care […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Mii de oameni, la Țebea, la omagierea „Crăișorului Munților” Avram Iancu. Mesaj pentru România de astăzi: „Avem nevoie de dialog, respect și solidaritate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mii de oameni, la Țebea, la omagierea „Crăișorului Munților” Avram Iancu. Mesaj pentru România de astăzi: „Avem nevoie de dialog, respect și solidaritate” Mii de oameni au participat, duminică, 13 septembrie 2026 la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei Eroului Național Avram Iancu, la 154 de ani de la moartea acestuia. Ceremoniile oficiale au […]

Citește mai mult