Educaţia creştinească şi nu extinderea teritorială trebuie să preocupe biserica

    Mă numesc Vasile Nemo şi am fost învăţător în Valea Sasului (Şona), iar astăzi sufăr alături de dumneavoastră văzând că înalţii prelaţi se preocupă de extinderea lor teritorială şi nu de educaţia creştină a enoriaşilor. Tot ce avem mai de preţ este credinţa creştină în care ne-am născut, dar oamenii şi vremurile o atacă mereu. Cazul Tanacu şi cazul copilului sacrificat la Braşov, precum şi înghesuielile la pomeni, la moaşte şi la apa sfinţită sunt lucruri ruşinoase şi ne obligă să luăm atitudine, deşi nu suntem preoţi.
Citindu-vă articolul din 24 februarie, m-am gândit că ar fi bine să fie o singură Mitropolie a Transilvaniei, pentru că există numai o Transilvanie, iar capitala ar trebui să fie la Alba Iulia. Totodată cred că ar trebui să aibă loc un Sinod (o mare adunare) care să reconsidere întreaga activitate religioasă, astfel ca parohiile, eparhile şi mănăstirile să devină centre de cultură şi educaţie creştină, fără misticism şi fără superstiţii.
Astăzi, după două mii de ani de creştinism, trăim în epoca automobilului şi a zborurilor cosmice, iar dorinţa de lux şi de dominare a omului de către om, a luat proporţii înspăimântătoare. În această lume nebună, biserica şi învăţătura creştină ne mai pot apăra de pericolele şi capcanele ce ni le întinde civilizaţia. Eu i-am învăţat pe copii religie creştină, fără ca ei să ştie, pentru că în „epoca de aur” religia era interzisă. Eu ştiam  că învăţătura creştină se bazează pe două porunci simple şi divine: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta! La prima poruncă i-am învăţat pe copii să se iubească unii pe alţii, să fie sociabili, să călătorească în mijloace de transport în comun şi să-şi petreacă timpul liber în societatea semenilor. La a doua poruncă, ştiind că pe Dumnezeu îl cunoaştem după lucrul mâinilor Sale, adică Dumnezeu este natura înconjurătoare (solul, aerul, apa şi toate vieţuitoarele) i-am învăţat să evite poluarea, iar când vor fi mari să lupte ca forţele naturii să fie puse în slujba omului (solul să producă hrană, iar aerul şi apa, prin hidrocentrale şi centrale eoliene, să producă lumină şi căldură).
Traiul unui învăţător este simplu, dar gândirea lui este profundă, nu pentru că el ar fi filozof, ci pentru că lucrează cu părinţi şi copii din toate păturile sociale.
În articolul din 24 februarie spuneaţi că el s-a bazat pe ideile exprimate de cititori. Tare m-aş bucura ca şi pătimirile şi amintirile mele să vă îndemne să mai scrieţi şi să sfătuiţi pe cei în cauză să aibă unitate de vederi, căci e păcat să stricăm cerneala pe discuţii inutile, iar poporul dezbinat să caute de lucru pe la străini, iar pământul nostru să rămână nelucrat.
Vasile NEMO

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---