Economistul Radu Georgescu: România va intra în câteva săptămâni în sevraj, care va ține ani buni. Situația, mai gravă decât în Grecia în 2010
Economistul Radu Georgescu: România va intra în câteva săptămâni în sevraj, care va ține ani buni. Situația, mai gravă decât în Grecia în 2010
Economistul Radu Georgescu este de părere că România va intra în sevraj în câteva săptămâni, situația țării noastre fiind mai gravă decât cea a Greciei în anul 2010. Soluția, potrivit acestuia, ar fi adoptarea modelului corean.
”Un tip a scris un comentariu la articolul meu de ieri ca din punct de vedere economic România în 2025 este ca Grecia în 2010. Exagerează. Situația este mai gravă ca Grecia în 2010.
Citește și: Economistul Radu Georgescu: „România va trece la un regim economic foarte strict în câteva săptămâni. A fost ca un tip care a mâncat și băut pe datorie la restaurant”

Explic de ce:
1. Grecia a făcut implozie când a ajuns la un deficit bugetar de 10% din PIB. România în 2024 a avut un deficit bugetar de 9,3%.
2. România în 2025 ca și Grecia 2010, a intrat într-o spirală economică periculoasă. În fiecare an, România îți propune să reducă deficitul bugetar, dar deficitul bugetar crește.
În 2023 deficitul a fost de 6,5%, în 2024 deficitul a fost de 9,3%.
3. Probabil deficitul bugetar pe 2025 va fi mai mare de 10%. În 2025, conform datelor oficiale publicate ieri, cheltuielile cresc mai repede decât veniturile. Este logic că deficitul pe 2025 va depăși 10%.
4. Diferențele față de Grecia 2010. Uniunea Europeană nu a lăsat Grecia să intre în faliment. Au printat 300 miliarde euro pentru a o salva.
Diferența este că Grecia este în zona euro, iar falimentul Greciei era un pericol major pentru euro. Probabil a contat și că Grecia este leagănul civilizației umane. Nemții nu puteau să o lase să intre în faliment.
Plus că 3 milioane de nemți merg anual în vacanță în Grecia. Uniunea Europeana are o atitudine diferită față de România. Au oprit de 2 ani finanțarea cu fonduri europene.
Plus că acum 15 ani, Germania era pe excedent bugetar și era motorul economiei. Azi, Germania este de 2 ani în recesiune, cu deficit bugetar și probleme mari legate de închiderea fabricilor auto.
5. Sevrajul
Este foarte complicat să reduci deficitele bugetare foarte mari. Grecia a tăiat cheltuielile bugetare, dar acest lucru a dus la foarte mulți ani de recesiune economică. După 17 ani, Grecia nu a revenit la nivelul economic din 2008.
Romania va intra și ea în câteva săptămâni în sevraj. Acest sevraj va ține ani buni.
6. Soluții?
Cred că singura noastră șansă de a trece cu bine peste sevrajul economic este să aplicam modelul sud coreean. După al Doilea Război Mondial, Coreea a fost împărțită în două țări.
Partea de nord era cea mai bogată și a fost luată de comuniști. În nord era industria, partea de sud era foarte săracă, iar oamenii trăiau doar din agricultură.
În 1950, PIB-ul Coreei de Sud era mult sub PIB-ul României. Antreprenorii din Coreea de Sud au intrat în politică și au făcut Guvernul. Ei au propus un plan economic pe 20 de ani.
Planul avea 3 puncte principale:
• Toți oamenii trebuiau să muncească foarte mult
• Banii obținuți erau investiți 100% în educație, spitale, infrastructură și fabrici
• Timp de 10 ani, salariile și pensiile au fost înghețate
Au explicat că va fi greu 20 de ani, dar peste 20 de ani promiteau Coreea de Sud va fi o țară bogată. Oamenii au înțeles și s-au apucat de treabă.
După 20 de ani de munca susținută, Coreea de Sud a ajuns în top 15 economii din lume. Woow! Magie? Nu. Doar foarte multă muncă și foarte multă tenacitate.
Dacă nu vom lua modelul sud coreean, foarte probabil peste 4 ani vom avea un Guvern format doar din partide extremiste. Atunci se va stinge lumina în România.
Tu ce crezi? Românii ar vota să muncească 20 de ani, fără zile libere de 1 mai, 1 iunie etc și fără creșteri de salarii? Sau ne pregătim să stingem lumina?”, a scris Georgescu pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum poți strânge cartofii la timp în octombrie, când riscul de îngheț este amenințător: Opt strategii pe care fermierii le iau în calcul
Cum poți strânge cartofii la timp când octombrie, când riscul de îngheț este amenințător: Opt strategii pe care fermierii le iau în calcul Ploile de toamnă, temperaturile scăzute și riscul de îngheț transformă recolta târzie într-o cursă contra cronometru. Iată ce recomandă practica agricolă. Octombrie este luna în care mulți cultivatori de cartofi, de la […]
Anii de studii universitare și postuniversitare în străinătate se iau în calcul la pensie în România în 2026? Ce spune legea despre anii de facultate, master și doctorat
Anii de studii universitare și postuniversitare în străinătate se iau în calcul la pensie în România în 2026? Ce spune legea despre anii de facultate, master și doctorat Pentru sute de mii de români care au urmat, după 1989, studii universitare și postuniversitare în străinătate, perioada petrecută la facultate, master sau doctorat poate fi valorificată […]
Accident în județul vecin: Femeie de 30 de ani, din Alba, rănită după ce a căzut cu bicicleta pe traseul Cisnădie-Măgura
Accident în județul vecin: Femeie de 30 de ani, din Alba, rănită după ce a căzut cu bicicleta pe traseul Cisnădie-Măgura O echipă Salvamont Sibiu a intervenit, în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei femei de 30 de ani, din județul Alba. Aceasta a suferit o fractură […]
