După performanța din Canada, powerliftingul românesc – într-o altă etapă de dezvoltare | Reprezentanți de la CS Unirea Alba Iulia, la Mondialele de seniori
La recenta ediție a Campionatului Mondial de Powerlifting pentru juniori I și II, competiție importantă desfășurată la Regina, în Canada, România a reușit să surprindă în mod plăcut prin câștigarea titlului de
campion mondial de către Alexandru Catarambă, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, ce a cucerit aurul în limitele categoriei +120 kilograme.
Un rezultat excepțional, realizat sub coordonarea antrenorului Ovidiu Pănăzan (președintele Federației Române de Powerlifting), ce marchează totodată pătrunderea țării noastre în galeria țărilor considerate a fi puternice și reprezentative la nivelul mapamondului.
Se poate concluziona că în acest moment, după aplicarea unei strategii dezvoltate în cei 10 ani de existență oficială, powerlifting românesc a ajuns în fața altei etape a dezvoltării, aceea care obligă la păstrarea noului statut câștigat. Ecuația performanțelor obținute de-a lungul timpului de practicianții acestui sport a avut necunoscutele sale, obstacolele determinate de diverse contexte de care s-au lovit powerliftierii fiind adeseori mai grele decât cerința sportivă în sine.
“Bucuria trăită în Canada cu ocazia intonării imnului României a marcat discret încheierea unei perioade în care am fi putut fi considerați outsiderii marilor competiții continentale sau mondiale. Repetarea însă a unor performanțe notabile în acest sport a pus România definitiv pe harta performerilor și pentru acest parcurs se cuvine să mulțumim tuturor acelora care au crezut în noi de la început până acum. Bucuria de a te afla pe lista scurtă a favoriților într-un sport individual poate să reprezinte, sau nu, o știre însă popularizarea sportului românesc dincolo de ocean, printr-o performanță greu de egalat este cu siguranță o realizare despre care se va vorbi mult timp”, a transmis Ovidiu Pănazan, președintele Federației Române de Powerlifting, prin intermediul unui comunicat de presă.
Și ștacheta performanței continuă să fie ridicată în ceea ce-i privește pe “tricolori”. Astfel, delegația de powerlifting a României va fi prezentă la Campionatul Mondial de Powerlifting Seniori din Dubai (Emiratele Arabe Unite), în perioada 16-23 noiembrie. Lotul “tricolor” condus de Ovidiu Pănazan este format în totalitate din competitori legitimați la CS Unirea Alba Iulia, după cum urmează: Andrei Cioflică (categoria 74 kilograme), Andrei Irimie și Laurențiu Avram (ambii categoria 83 kilograme), la cei trei adăugându-se Florin Lupaș (Crișul Oradea, categoria +120 kilograme).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini
Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]
Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional
Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]
Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj
Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]
