Ştirea zilei

„Drumul Vinului” a devenit „drumul chinului”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O anchetă realizată în cadrul proiectului „Transparenţa fondurilor europene în România” şi publicată pe site-ul www.afaceripublice.ro arată că Drumul vinului a însemnat mai degrabă „ciumă” decăt „mumă” pentru autorităţile locale din Alba şi Mureş. Deşi proiectul în valoare de 9,5 milioane de euro a fost finanţat prin Programul Phare 2004-2006 de Coeziune Economică şi Socială iar banii au fost daţi cu generozitate de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, consiliile judeţene Alba şi Mureş, în calitate de beneficiari, s-au trezit în final cu un drum de 40 de kilometri prost construit şi cu o gramadă de probleme. Mai mult, se arată în ancheta amintită, Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Judeţean Mureş s-au ales şi cu banii de cofinanţare luaţi, dar şi ameninţaţi că, dacă fac scandal, li se taie robinetul de la Centru.
Iniţial, proiectul „Drumul vinului” se dorea o investiţie în reabilitarea şoselei care face legătura între celebrele podgorii de la Jidvei şi Cetatea de Baltă cu cele din zona Târnavelor. Astfel, s-a luat decizia modernizării drumurilor judeţene 107 şi 107 D, dintre Blaj şi Târnăveni, pe o distanţă de aproape 40 de kilometri, din care 27 km în Alba şi 12 în Mureş. Pe lângă lucrările de asfaltare, programul era gândit să ducă la refacerea întregii infrastructuri din zonă. Astfel, în 2006, MDRT a organizat licitaţia pentru stabilirea firmei care urma să se ocupe de reabilitarea drumului. La licitaţie s-au înscris aproximativ 10 firme, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. În urma analizei ofertelor, câştigător a fost desemnat consorţiul portughez JV Monte Adriano-Engenharia e Construcao SA-Sociedade de Construcoes Soares da Costa. Valoarea totală a contractului a fost de 9,6 milioane de euro, din care mai mult de jumătate (51.8%), respectiv 4.97 de milioane de euro, erau din bani europeni-prin intermediul Programului Phare 2004-2006 de Coeziune Economică şi Socială al Comisiei Europene. De la bugetul de stat au fost alocaţi 1.65 milioane de euro (17.1%), iar restul de 2,97 milioane de euro (30,93 % din program) a fost asigurat de beneficiarii locali din resurse proprii, respectiv de Consiliul Judeţean Alba, care a contribuit cu 2,62 milioane de euro şi de Consiliul Judeţean Mureş, care a venit cu 0,35 de milioane de euro.
Constructorul Soares Da Costa s-a apucat de lucrări în mai 2007 având la dispoziţie, conform Acordului cadru, 18 luni pentru a repara drumul, la care se adaugă un an pentru remedierea eventualelor deficienţe. Iniţial, durata proiectului a fost de 540 de zile, aceasta fiind ulterior prelungită – prin acte adiţionale la contractul de lucrări – la 920 de zile. La final, în loc de drum la standarde europene, autorităţile locale s-au ales cu o şosea neterminată şi măcinată pe alocuri de alunecări de teren. Astfel, la inspecţiile făcute în urma constructorului portughez, edilii locali au constatat un întreg şir de probleme: porţiuni surpate, podeţe neterminate, acostamente lipsă. În aceste condiţii, beneficiarii locali au refuzat iniţial să semneze recepţia lucrării „Drumul vinului”, din cauza multiplelor deficienţe tehnice constatate în urma verificărilor, însă li s-a transmis din partea reprezentanţilor MDRT să semneze procesul verbal de recepţie, pentru a nu pierde fondurile. În cele din urmă, reprezentanţii CJ Alba şi CJ Mureş au semnat pe 29 septembrie 2009 procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, la care s-a adăugat o anexă cu porţiunile de drum care nu au fost executate sau au fost făcute necorespunzător.
Potrivit anchetei realizate în cadrul Proiectului „Transparenţa fondurilor europene în România”, iniţial, firma portugheză şi-a luat angajamentul de a face reparaţii fără a cere alţi bani, însă, ulterior, s-au răzgândit şi au cerut edililor locali acordarea unor sume suplimentare faţă de contractul iniţial, motivând că a fost prelungită perioada de execuţie cu 275 de zile. Nemulţumiţi, reprezentanţii CJ Mureş şi CJ Alba au întocmit în luna mai 2010 două adrese comune către MDRT, prin care se menţionează că antreprenorul nu a prezentat un grafic de execuţie pentru remedierea defecţiunilor apărute, cât şi pentru lucrările nefinalizate sau executate necorespunzător prevăzute în anexă la procesul verbal semnat la terminarea lucrărilor. În adresă s-a solicitat punctul de vedere al MDRT privind revendicările antreprenorului portughez, beneficiarii locali considerându-le neîntemeiate deoarece drumul se află în perioada de notificare a defectelor, respectiv cele 365 de zile de garanţie. Reprezentanţii CJ Alba şi CJ Mureş au primit în luna iulie 2010 un răspuns din partea Ministerului Dezvoltării, prin care primeau asigurări că lucrările vor fi terminate în maximum două luni, fără acordarea unor plăţi suplimentare din partea acestora. Astfel, după o investiţie de peste 9,5 milioane de euro, s-a ajuns ca Guvernul să aloce alţi bani pentru a remedia problemele lăsate în urmă de constructorul portughez Soares Da Costa. Iar în final, Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Judeţean Mureş riscă să rămână cu un drum aproape impracticabil pe anumite porţiuni, ce poate fi închis din cauza alunecărilor de teren. (I.P)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]

Citește mai mult