Curier Județean

Drum vicinal transformat în pistă pentru biciclete în comuna Lupșa: Proiectul așteaptă aviz de mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Drum vicinal transformat în pistă pentru biciclete în comuna Lupșa: Proiectul așteaptă aviz de mediu

Primăria Lupșa a solicitat aviz de mediu pentru un proiect care vizează transformarea unui drum vicinal în pistă pentru biciclete.

Petrecerea Divorțaților

Drumul vicinal care urmează să primească noua funcțiune este situat în satul Lunca și se desfășoară până la limita de administrare teritorială a satului Valea Șesii.

Citește și: Velo Apuseni, proiectul de realizare a 37 km de pistă de biciclete în Munții Apuseni, prinde contur: Licitația pentru serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor, lansată pe SEAP

În acest moment drumul respectiv se află într-o stare avansată de degradare.

Traseul drumului este unul de munte, cu lățimi mici, între 2,20 și 2,40 metri, ale părții carosabile, dar și cu pante mari.

Noua pistă de biciclete va avea, potrivit proiectului, doup benzi de circulație de câte un metru.

Lungimea totală a pistei va fi de aproape 1,2 kilometri.

Valoarea investiției este de aproximativ 1,2 milioane de lei, fără TVA.

Perioada de implementare propusă este de 11 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult

Curier Județean

VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3%

Ioana Oprean

Publicat

în

VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3% VCST Automotive Production Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 187,7 milioane lei (37,2 milioane euro), […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]

Citește mai mult