Dovadă de seriozitate

Despre scandalul din vămile României nu avem noutăţi acum. Sperăm că procurorii şi judecătorii îşi vor face meseria astfel încât descinderile spectaculoase la care am asistat întreaga naţie să nu fie, aşa cum s-a insinuat deja, doar un foc de paie, doar o demonstraţie de vigilenţă pentru europenii care nu ne vor în Schengen, doar o răfuială politică. Ne dorim din multe motive, de la micul deranj al „dăruirii” vameşului până la speranţa îngrăşării bugetului de stat, ca acţiunea să fie una serioasă, cu efecte benefice vizibile, chiar dacă va trebui să umplem golurile de efective din vămi cu „importuri” din vreunul din statele Uniunii Europene. Maghiarii au făcut-o şi nu par a regreta!
Încă din anul 1996 cercetările sociologice serioase arătau că unul dintre subiectele care-i preocupau pe români şi a căror rezolvare o puneau în fruntea listei „de făcut” a celor care le cereau atunci votul era cel al corupţiei. Atenţi ca întotdeauna în an electoral la doleanţele electorilor, politicienii au promis, toţi fără excepţie, că vor rezolva cazul. Au trecut de-atunci 14 ani timp în care la cârma treburilor ţării s-au perindat toate partidele politice serioase, dar dorinţa electoratului nu a fost îndeplinită. Corupţia s-a agravat, s-a extins ca o pecingine devenind cu fiecare an care a trecut degeaba tot mai greu de limitat (că eradicarea ei este o utopie oriunde în lume).
Corupţia este unul dintre motivele importante pentru care în România legile nu se aplică decât pentru proşti. Ea este sinonimă cu „şmecheria”, un termen mult mai delicat şi faţă de care avem tendinţa de a nu fi atât de drastici. Un „şmecher” este de multe ori o persoană simpatică, el devine prin succesul, material în primul rând, de care se bucură un model. Să fii onest înseamnă să fii prost. Să fii şmecher înseamnă să fii deştept. Corupţia este unul dintre puţinele lucruri pe care le facem cu seriozitate. În rest…
Ce exemplu mai bun de neseriozitate putem da decât nerespectarea legilor? Greu de găsit, aşa că vă dau unul din aceeaşi categorie. Protagonist este chiar guvernul. Vă amintiţi, sunt sigură, de marea desfăşurare de forţe logice şi argumentative aduse în sprijinul Legii unice a pensiilor. Ni s-a spus că toţi lucrătorii acestei ţări trebuie pensionaţi în baza aceloraşi principii, că toţi trebuie să fie incluşi în acelaşi sistem public de pensii… Ni s-a argumentat că nu trebuie să fie unii mai pensionari decât alţii, că unii au pensii prea mari în baza unor legi injuste şi părtinitoare. Ni s-a spus că nu trebuie să mai existe categorii speciale de pensionari şi pe cale de consecinţă şi casele speciale de pensii trebuie desfiinţate. Pentru a promova mai curând această lege despre care susţinea că aducea dreptatea guvernul a scos-o din dezbaterea Parlamentului asumându-şi răspunderea. Votul asupra ei este unul controversat. Cu chiu, cu vai, cu zbucium legea a fost acceptată şi de cetăţeni. Ei bine, Ministerul Muncii pregăteşte acum un proiect de hotărâre de guvern prin care să se înfiinţeze case de pensii sectoriale pentru militari, poliţişti şi lucrătorii SRI. Ele vor prelua activitatea fostelor case de pensii ale acestor categorii de salariaţi. Cum se potrivesc aceste case sectoriale cu sistemul unic de pensii? De ce este nevoie de ele? Serios întreb, cât de unic este odată cu înfiinţarea lor sistemul unic? Înţelege cineva ceva?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI