Două femei se întrec pentru şefia Camerei de Conturi Alba
Proba scrisă are loc azi
Curtea de Conturi organizează concurs pentru ocuparea postului de director al Camerei de Conturi Alba după ce fosta directoare Olivia Sicoe s-a pensionat. Potrivit site-ului oficial al instituţiei, azi, 19 noiembrie, are loc proba scrisă a concursului organizat la Bucureşti pentru ocuparea acestei poziţii, urmând ca proba orală să fie susţinută la o dată ce va fi anunţată ulterior soluţionării eventualelor contestaţii. Pentru proba scrisă s-au înscris şi au fost acceptate două candidate. Conform site-ului Curţii de Conturi este vorba despre Teodora Crasoveanu Oprean şi Larisa Muntean. Oprean provine din sistem şi este controlor financiar în cadrul Camerei de Conturi Alba iar Muntean a activat în mediul bancar. Pentru a trece de proba scrisă cele două candidate trebuie să obţină nota minimă 7.
Deşi discretă, instituţia este una cheie, având în vedere că are ca principală atribuţie verificarea şi controlarea cheltuirii banilor publici, fie că este vorba despre primării, consilii judeţene sau instituţii publice deconcentrate. Deja a apărut pe piaţa zvonurilor o serie de variante potrivit cărora fiecare dintre cele două candidate ar fi susţinută să ocupe această funcţie-cheie de oameni de afaceri din judeţ care au contracte cu autorităţi publice locale. Nici remuneraţia pentru funcţia de director al structurii judeţene Camera de Conturi Alba nu este de neglijat, salariul lunar al fostei şefe Olivia Sicoe ajungând la circa 6.000 de lei lunar. Potrivit declaraţiei de avere, aceasta a câştigat în anul 2010 şi ianurie 2011 în total 77.275 lei.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
Comunicat de presă – 13 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală”
Comunicat lansare proiect Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală Scopul proiectului: Susținerea dezvoltării digitale și creșterea digitalizării solicitantului prin dezvoltarea, testarea și operaționalizarea unei platforme interoperabile de servicii digitale bazate pe tehnologii informatice inovative. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR […]
