Ştirea zilei

Două cazuri de gripă confirmate în acest sezon în județul Alba. Starea de sănătate a pacienților este bună

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest sezon rece, în județul Alba, au fost confirmate două cazuri de gripă (unul la finalul lunii decembrie și altul în luna ianuarie), la doi bărbați. Starea de sănătate a pacienților este bună – cel diagnosticat în ianuarie a fost tratat și externat, iar cazul din decembrie nu a necesitat internare, fiind vorba de o formă ușoară.

Aceste două cazuri – cu virus gripal A, subtip H3 – au fost confirmate de către laboratorul Institutului Cantacuzino București, iar persoanele în cauză nu fuseseră imunizate. Rezultatele celui de-al doilea caz, internat săptămâna trecută, au ajuns marți la DSP Alba, bărbatul fiind între timp tratat și externat.  De asemenea, în săptămâna 7-13 ianuarie, au fost înregistrate peste 2.500 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și peste 400 pneumonii.

Dozele de vaccin antigripal au ajuns la timp, oamenii au înțeles importanța vaccinării, iar astfel numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii și gripe nu este peste media la nivel național sau peste normalul acestei perioade.

Până în prezent, dintre cele 27.940 de doze distribuite la medicii de familie și în spitalele din județul Alba, au fost administrate 27.554 de doze, iar 386 au rămas la medicii de familie și sperăm să fie administrate în următoarele zile.

În săptămâna 7-13 ianuarie, în județul Alba s-au înregistrat 2.578 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 32 au necesitat internare. Cele mai multe cazuri au fost întâlnite în Alba Iulia (954), Sebeș (636) și Ocna Mureș (240).

În ceea ce privește cazurile de pneumonii, săptămâna trecută au fost 412, dintre care 39 au necesitat internare. Cele mai multe au fost înregistrate în Alba Iulia (147), Sebeș (96) și Aiud (63).

Numărul IACRS-urilor și pneumoniilor este mai mare decât în prima săptămână din 2019, dar nu peste media acestei perioade.

Recomandăm celor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare şi instituirea unui tratament corect.

Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecţii virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obişnuită, gripa este produsă de virusurile gripale şi prezintă un risc crescut de complicaţii şi chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecţiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede şi femei gravide. Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomeraţiilor, spălarea şi dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun.

De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate – căciuli, mănuşi etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea medicului.

Se recomandă persoanele vârstnice, în special celor cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.

În această perioadă, trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor – aceştia nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportaţi pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.

Locuinţele şi spaţiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Biroul de presă al DSP Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc” Cu ocazia zilei de 1 Mai 2026, albaiulienii au ieșit la iarbă verde și s-au relaxat în mai multe zone de agrement de pe raza municipiului Alba Iulia. Desigur, grătarele nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat Traficul rutier este îngreunat pe DJ 107 H, între localitățile Ighiu și Șard, în urma unui accident rutier produs sâmbătă, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Conducătorul motocicletei ar fi suferit leziuni […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

7,3 milioane de lei în 2026 pentru regularizarea râului Aiudel și regularizarea și consolidarea albiei Văii Bucerdea: Bani prinși în bugetul pe 2026 al Apelor Române

Ioana Oprean

Publicat

în

7,3 milioane de lei în 2026 pentru regularizarea râului Aiudel și regularizarea și consolidarea albiei Văii Bucerdea: Bani prinși în bugetul pe 2026 al Apelor Române 3,647 milioane lei au fost „prinși” bugetul din 2026 al Administrației Naționale Apele Române pentru regularizarea râului Aiudel, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, ministrul Mediului, Diana Buzoianu. „Proiectul […]

Citește mai mult