Două anotimpuri în weekend, în România: Temperaturi de până la 18 grade în unele regiuni și ninsori în restul țării
Primul sfârşit de săptămână din februarie 2021 aduce vreme de primăvară. Temperaturile vor atinge 18 grade sâmbătă, 6 februarie, în Banat, în timp ce zona Carpaţilor Orientali şi nordul Moldovei vor fi lovite de ninsori.
Sâmbătă vom avea parte tot de vreme frumoasă, cu valori termice ridicate. Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie, exceptând nord-estul teritoriului, unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va prezenta înnorări persistente şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în zona Carpaţilor Orientali, în nordul şi centrul Moldovei şi mai ales ploi în Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei.
Pe arii restrânse se va depune polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar se va semnala ceaţă, posibil asociată, izolat şi trecător, cu burniţă, pe arii restrânse la începutul intervalului şi local noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar noaptea şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi de la -3…-1 grade în nordul Moldovei, pânã spre 17…18 grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse, între -4 şi 9 grade, mai scăzute în nord-est până în jurul valorii de -8 grade.
Duminică, 7 februarie, vremea se va fi menţine deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în a doua parte a intervalului, temporar va ploua în jumătatea de vest a teritoriului. În zonele joase, în special din sud şi est se va semnala ceaţă şi, izolat şi trecător, burniţă sau ploaie slabă, iar mai ales în Moldova vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nordul Moldovei şi 14…16 grade, local în vest, nord-vest şi centru, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 9 grade. În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]