Dosarul crimei de la cafeneaua Fresko din Sebeș a ajuns pe rolul Tribunalului Alba. Suspectul Valer Stancu riscă 20 de ani după gratii, pentru omor
Dosarul crimei de la cafeneaua Fresko din Sebeș a ajuns pe rolul Tribunalului Alba. Suspectul Valer Stancu riscă 20 de ani după gratii, pentru omor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au finalizat rechizitoriul în dosarul crimei care a avut loc în parcarea unei cafenele din Sebeș în luna mai și care a șocat întreaga comunitate locală, fiind desprinsă parcă dintr-un film cu răfuieli interlope.
Principalul suspect, Valer Stancu (37 de ani), a fost trimis în judecată sub acuzația de omor, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Alba. Cercetările au durat relativ puțin având în vedere că suspectul s-a predat și și-a recunoscut fapta de la bun început. Judecata va începe după ce dosarul va trece de camera preliminară.
Citește și: FOTO/ UPDATE/ CRIMĂ LA SEBEȘ: Un bărbat de 32 de ani ÎNJUNGHIAT MORTAL în plină stradă
Procurorii au stabilit că omorul s-a produs pe fondul unui conflict spontan și nu a fost cu premeditare, astfel că au încadrat fapta la omor simplu. Potrivit art. 188 din Noul Cod Penal, uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit procurorilor, la data de 16 mai 2018, în jurul orelor 12.00, între victima Bercuciu Adrian Alin (32 de ani) şi inculpatul Stancu Valer, care s-au întâlnit întâmplător în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul.
Conflictul dintre cei doi era unul mai vechi, datând probabil din perioada în care ambii au fost plecaţi în străinătate. Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. La Pianu de Sus şi-a construit o cabană, distrusă într-un incendiu provocat intenţionat chiar în noaptea de după ziua crimei.
Un dosar privind acest incendiu, despre care Stancu a spus că a fost pus intenționat, se află încă în cercetare pe masa anchetatorilor. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după 3 ore la Poliţia Alba Iulia. Valer Stancu a venit însoţit de un avocat la poliţie. Victima Bercuciu Adrian Alin, de 32 de ani, a murit la puţin timp după ce a fost înjunghiat în zona inimii cu un cuţit. Tânărul se căsătorise cu doar câteva zile înainte de producerea tragediei.
Atacatorul de 37 de ani s-a predat după aproximativ trei ore la Poliţia municipiului Alba Iulia, unde a fost audiat până seara. Conflictul care exista între Bercuciu și Stancu era de notorietate în comunitatea din Pianu și în cercul lor de prieteni, la fel cum se știa și faptul că cei doi au fost plecați în țări din Vest, precum Spania și Italia, pentru o bună bucată de vreme, unde se pare că cel puțin Bercuciu a făcut și închisoare și s-a liberat abia în luna ianuarie 2018.
Citește și: AUTORUL CRIMEI de la Sebeș s-a PREDAT. A înjunghiat MORTAL, pe stradă, un tânăr de 32 de ani
Întrucât nu aveau un loc de muncă sau afaceri, lumea îi asocia pe Bercuciu și pe Stancu cu lumea interlopă, cu preocupări în sfera proxenetismului. Nu este exclus ca rivalitatea dintre cei doi să se fi născut chiar peste hotare, posibil pe fondul împărțirii sferelor de influență între grupările interlope din care cei doi se presupune că ar fi făcut parte.
Facem precizarea că aceasta reprezintă doar o etapă a procesului penal și nu înfrânge în niciun fel prezumția de nevinovăție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană Consiliul Județean Alba caută un nou șef pentru Serviciul buget venituri, una dintre structurile importante ale aparatului de specialitate al instituției. Postul de conducere este vacant, iar ocuparea lui se va face prin concurs […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]