Actualitate

Dosar penal pentru un bărbat din Cugir, după ce s-a urcat băut la volan, fără a deține permis, și a provocat un accident rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

politia_rutiera_10355700La data de 29 septembrie 2016, în jurul orei 16.25, poliţiştii din Cugir au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Vasile Alecsandri.

M.I., de 31 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi şi a intrat în coliziune cu un autoturism oprit în spatele său.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că M.I. nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de M.I. a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Condamnări pentru fraudă cu fonduri europene: Închisoare cu suspendare și amenzi penale. Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Condamnări pentru fraudă cu fonduri europene: Închisoare cu suspendare și amenzi penale. Decizie la Tribunalul Alba Un dosar amplu privind fraudarea fondurilor europene s-a încheiat, joi, 28 mai 2026 la Tribunalul Alba cu condamnarea mai multor persoane fizice și juridice implicate într-un mecanism de utilizare a unor documente false sau inexacte pentru obținerea de finanțări […]

Citește mai mult

Actualitate

România, într-o ,,recesiune extrem de dură”, aproape de stagflație. Economist: „Este cel mai prost scenariu în care se putea afla țara. 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, într-o ,,recesiune extrem de dură”, aproape de stagflație. Economist: „Este cel mai prost scenariu în care se putea afla țara. 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului” Economistul Adrian Negrescu a avertizat joi, 28 mai 2026, că 75.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până la finalul anului […]

Citește mai mult

Actualitate

Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a vorbit cu Nicușor Dan despre bomba care a căzut peste un bloc din Galați: ,,Comportamentul nesăbuit al Rusiei este un pericol pentru noi toți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a vorbit cu Nicușor Dan despre bomba care a căzut peste un bloc din Galați: ,,Comportamentul nesăbuit al Rusiei este un pericol pentru noi toți” Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a transmis, recent, că a vorbit cu președintele României, Nicușor Dan despre drona care a lovit o clădire […]

Citește mai mult