Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Societate

„Doresc să continuăm tradiţia dansului sportiv în Cugir”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

– Sergiu Prodan – eşti unul dintre talentele fostului club de dans sportiv „Garofiţa” Cugir, condus mai bine de 20 de ani de regretata Maria Petrea. Cât de mult a contat pentru tine dansul, încât din elev să ajungi astăzi profesor?
– Am iubit dansul din copilărie, astfel că la vârsta de 6 ani mă aflam pe scenă, sub atenta îndrumare a profesoarei mele Maria Petrea care mi-a creat culoarul spre performanţă. Nu vreau să vorbesc prea mult despre mine, vreau să arăt că în 1994 făceam parte din lotul naţional de dans, iar în 1995 deveneam campion naţional. Am dansat aproape 15 ani, până în 2002, după care am rupt legătura cu dansul pînă în 2007 când am înfiinţat Clubul de dans sportiv „Prodance” 2007. A fost anul în care mi-am propus să înfiinţez o şcoală de dans în Cugir din dorinţa de a continua tradiţia dansului în Cugir, ca o necesitate pentru viaţa cultural sportivă a oraşului, ţinând seamă de faptul că regretata mea profesoară a ridicat ştacheta dansului în oraşul de la poalele Drăganei la un nivel foarte înalt.
– Cum ai reuşit să atragi atâţia copii în cadrul clubului?
– Casa orăşenească de cultură unde activez a reprezentat un loc bun atât pentru antrenament dar şi pentru manifestări. Până în prezent, mai bine de 500 cursanţi au trecut prin sala noastră de dans, fiind iniţiaţi în tainele acestei frumoase discipline. În prezent, clubul „Prodance 2007”, are 5 grupe, 3 grupe de copii şi 2 grupe adulţi, organizate pe categorii de vârstă şi nivel valoric. Pe lângă iniţierea cursanţilor în dans sportiv, clubul nostru selectează şi pregăteşte sportivii cu aptitudini deosebite pentru competiţiile şi concursurile de gen. De asemenea, organizează cursuri pentru miri şi mirese, prezintă diferite show-uri la evenimente deosebite. Din 2009, clubul este afiliat la Federaţia Română de Dans Sportiv, alături de alte peste 200 de cluburi din ţară. Deşi suntem unul dintre cele mai mici şi noi centre de dans din ţară de fiecare dată când am participat la competiţii ne-am întors acasă cu fruntea sus şi cu multe medalii.
– Ne poţi vorbi de câteva competiţii susţinute şi performanţe realizate?
– Printre cele mai importante concursuri la care am luat parte vă pot prezenta pe cele de la Sibiu, Mediaş, Turda, Alba Iulia, Dej, Râmnicu Vâlcea – toate concursuri naţionale. Cele mai notabile rezultate ale sportivilor legitimaţi la clubul „Prodance” ar fi: locurile I şi III la categoria 4-7 ani; locul V la categoria 8-9 ani; locurile III, IV şi V la categoria 10-11 ani; locurile II şi IV la categoria 12-15 ani. Printre cei care s-au făcut remarcaţi la aceste competiţii naţionale i-aş putea enumera pe Robert Stoian – Suciu Denisa, Raul Neagu – Flavia Triff – perechi la categoria 4-7 ani; Mario Codrea – Luisa Baltă la categoria 8-9 ani; Radu Stoian – Bianca Vesa la categoria 10-11 ani; Octavian Gavrica – Ana Maria Ispas, Florin Tatu – Daniela Peterlecean la categoria 12-15 ani.
– Am aflat că pe lângă antrenor, eşti şi preşedintele Clubului de dans. Ce le transmiţi copiilor dar şi părinţilor din Cugir?
– Îi invit pe copii să vină la dans şi le recomand şi părinţilor să-i îndrume spre acest frumos sport – dansul. Ne interesează performanţa, dar în limitele în care ea se poare face. Vrem să-i atragem pe copii spre a învăţa dansul pentru că şi acest sport este un mod de educaţie şi de prezentare, nu în cele din urmă în societate.
– Te felicităm şi noi în numele ziarului pentru frumoasele tale preocupări şi rezultate şi îţi dorim mult succes!
Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Florile de salcâm – mai mult decât frumos mirositoare!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florile de salcâm – mai mult decât frumos mirositoare! Sfârșitul primăverii se apropie și ne îndreptăm cu pași repezi către o vară călduroasă. În această perioadă suntem răsfățați de mirosul salcâmilor care au înflorit și ne încântă privirea în parcuri și păduri. Florile sale dulci şi parfumate sunt locul favorit de întâlnire al albinelor, care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea