Ştirea zilei

Doi şoferi trimişi în judecată la Aiud şi Sebeş, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, după ce au provocat accidente rutiere mortale

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi inculpaţi au fost trimiși în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după ce Parchetele de pe lângă Judecătoriile din Aiud şi Sebeş au finalizat cercetările. Cei doi sunt acuzaţi că au provocat accidente rutiere soldate cu decesul unor persoane.

La Judecătoria Aiud a fost înregistrat dosarul unui accident rutier produs în februarie 2016, care a avut drept consecinţe decesul unui cetăţean spaniel în vârstă de 62 de ani şi rănirea altor trei persoane. Accidentul a avut loc pe DN1, în zona comunei Mirăslău. Pompierii militari au acţionat cu o autospecială complexă de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportarea victimelor la spital, în cooperare cu un echipaj de la SAJ Alba şi pentru scoaterea persoanei decedate dintre fiarele maşinii.

Potrivit Poliţiei, D. Constantin, de 64 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce a condus o autoutilitară, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum în curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pătruns pe sensul opus de mers si a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetăţean de 53 de ani din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Bărbatul decedat era pasager într-o autoutilitară. Şoferul acesteia, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost rănit grav şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia. Au mai fost răniţi o femeie în vârstă de 54 de ani, din Cugir şi şoferul autouturismului lovit, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Târgovişte. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în 25 aprilie 2019.

O altă cauză cu acelaşi obiect a fost instrumentată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş. Inculpatul este un şofer de TIR în vârstă de 42 de ani. Din raportul Poliţiei rezultă că H. Ioan, în timp ce conducea un autotractor, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de o femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiul Sebeş, care se deplasa pe bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers, pe care a lovit-o.

În urma accidentului, femeia a decedat pe loc. Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Accidentul a avut loc în noiembrie 2016, iar dosarul a fost trimis în judecată la Judecătoria Sebeş în data de 24 aprilie 2019. În cauză sunt cinci părţi civile, membri ai familiei femeiii decedate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult