Ştirea zilei

DOCUMENT| Lopadea Nouă în scenariul roșu, Șugag în cel galben, iar Ciuruleasa scapă de restricții. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus trecerea comunei Lopadea Nouă în scenariul roșu, comuna Șugag în scenariul galben și Ciuruleasa în cel verde.

Art. 1. (1) La nivelul comunei Lopadea Nouă unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este de peste 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 23.03.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;

h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

n) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.

Art. 2. (1) La nivelul comunei Șugag unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 23.03.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2200, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2200;

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.

Art. 3. La nivelul comunei Ciuruleasa, unde s-a înregistrat un trend descrescător de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, rata de incidență fiind de 0 cazuri la 1000 de locuitori, începând cu data de 23.03.2021, ora 0000, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 56/09.03.2021.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Păcănelele, interzise până la urmă și în Alba Iulia? O nouă încercare, în 30 iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele, interzise până la urmă și în Alba Iulia? O nouă încercare, în 30 iulie 2026 Un proiect de hotărâre care prevede interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Alba Iulia, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA, va intra la aprobare în ședința ordinară de joi, 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Exproprieri „pe bani mărunți”, corectate de instanță: Primăria iliberală din Alba Iulia, obligată să plătească aproape 200.000 de lei altor proprietari de care și-a bătut joc

Ioana Oprean

Publicat

în

Exproprieri „pe bani mărunți”, corectate de instanță: Primăria iliberală din Alba Iulia, obligată să plătească aproape 200.000 de lei altor proprietari de care și-a bătut joc Încă un caz de exproprieri pe ,,bani mărunți” în care Primăria Alba Iulia este obligată să plătească prețul real, adică o despăgubire de peste 24 de ori mai mare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat de 43 de ani, din Alba, arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra a trei minore

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 43 de ani, din Alba, arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra a trei minore În urma preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 23.07.2026, punerea în mişcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă […]

Citește mai mult