Dinamo – Volei Alba Blaj 0-3 | Campioana, tot mai aproape de al treilea titlu consecutiv
Volei Alba Blaj a mai făcut un pas spre al treilea titlu de campioană națională, învingând în deplasare pe Dinamo București, scor 3-0 (25-21, 25-13, 25-18).
Echipa din „Mica Romă” și-a mărit avansul la 8 puncte față de urmăritoarea CSM București (3-2 la Bacău) și are oportunitatea să câștige matematic campionatul în cursul săptămânii viitoare.
Echilibru a fost în primul set, în care Dinamo a fost aproape de mult mai valoroasa oponentă, dar până la urmă Volei Alba Blaj și-a respectat statutul și s-a impus în minimum de seturi, dominând copios ultimele două seturi.
Cu acest joc s-a încheiat turul fazei secunde a Diviziei A1, succesul fiind unul concludent în compania echipei conduse de Branko Gajic, fostul antrenor al Blajului
Partida din capitală a fost prima dintr-o serie de trei jocuri externe, ce mai cuprinde întîlnirile cu CSM Lugoj (5 aprilie) şi CSM Bucureşti (8 aprilie). Abia peste două săptămâni, mai precis în 12 aprilie, Volei Alba Blaj va reveni în faţa propriilor suporteri, pentru disputa cu CSM Tîrgovişte.
În clasament, Volei Alba Blaj se menţine lider (75 puncte), urmată de CSM București (67 puncte), CSM Târgoviște (62 puncte) şi Știința Bacău (52 puncte).
Statistică
– Volei Alba Blaj a realizat 75 de puncte: 9 aşi, 45 atacuri, 7 blocaje, 14 erori ale adversarului;
– Dinamo a realizat 50 de puncte: 3 aşi, 29 atacuri, 6 blocaje, 12 erori ale adversarului;
– Nadja Ninkovic a realizat cele mai multe puncte (14), urmată de Samara Rodrigues de Almeida (13), de la Dinamo cele mai multe puncte fiind făcute de Katarina Jovanovic (9);
– Samara Rodrigues de Almeida şi Alida Marcovici (Dinamo) au realizat cele mai multe puncte din blocaj (2);
– Samara Rodrigues de Almeida a fost prima în statistica punctelor din serviciu, cu 3 aşi;
– Volei Alba Blaj a avut o medie de 40% preluare pozitivă (32% perfectă), în timp ce Dinamo a înregistrat o medie de 40% preluare pozitivă (22% perfectă);
– Marina Vujovic a avut cea mai bună preluare (46% pozitivă, 46% perfectă), de la Dinamo remarcându-se liberoul Roxana Ţucmeanu (42% pozitivă, 42% perfectă). Sursa: Radio Blaj
Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); a mai jucat Ana Maria Berdilă; Rebecka Lazic, Dubravka Djuric, Ana Grbac, Lisa Kramer.
Foto: 007sport
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz
Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]
Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară
Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]
