Rămâi conectat

Sport

Despărţire iminentă de Anderlecht Bruxelles! Nicolae Stanciu are de unde alege: Sparta Praga sau Beşiktas Istanbul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La fel ca şi Gicu Grozav, ce-şi poate schimba clubul în Turcia, anul 2018 poate însemna pentru Nicolae Stanciu (24 de ani), un alt ex-unirist, începutul unei noi aventuri fotbalistice, plecarea de la Anderlecht Bruxelles fiind iminentă în această iarnă.

Toamna anterioară nu a fost deloc prolifică pentru Nicuşor Stanciu, cel mai scump transfer din istoria clubului belgian, FCSB încasând 9,8 milioane de euro, fotbalistul din Craiva jucând extrem de puţin. De altfel, din acest motiv şi cota sa este în scădere, iar dacă în octombrie 2016 era cotat la 8 milioane de euro pe transfermarkt.de, acum suma de piaţă este de 5,5 milioane de euro. Dacă până acum de serviciile lui Stanciu păreau interesate echipe din Golf sau turcii de la Beşiktaş, acum internaţionalul roman este dorit cu insistenţă în Cehia. Sparta Praga a facut deja o oferta oficială pentru Stanciu, iar presa belgiană notează că cehii vor să-l aducă pe Stanciu în încercarea de a-şi salva sezonul: Sparta este pe locul cinci în clasament, la mare distanţă de Viktoria Plzen, liderul campionatului. “Nicolae Stanciu, cel mai scump jucător din istoria lui Anderlecht, a primit o ofertă de la Sparta Praga. Şi, din câte se pare, ar vrea să răspundă favorabil acestei provocări. În timp ce nu mai face clar parte din planurile antrenorului Hein Vanhaezebrouck, Stanciu s-a gândit tot mai des la plecare. Iar zilele trecute în birourile pe «Parc Astrid» a venit o ofertă concretă de la Sparta Praga. Clubul nu a răspuns încă favorabil, dar românul pare decis să o accepte”, scrie lacapitale.be. Stanciu a declarat deja că şi-ar dori să ajungă la Sparta: “Da, vreau să merg acolo! Vreau să muncesc cu un antrenor de top cum este Andrea Stramaccioni”, a declarat Stanciu, conform Fanatik. La Sparta Praga, Stanciu ar putea fi coleg cu un alt român, Bogdan Vătăjelu, şi antrenat de Andrea Stamaccioni (fostul tehnician al Interului).

*I-a bătut de unul singur pe cehi!

Cât timp a jucat la Steaua, Stanciu a bătut-o de unul singur pe Sparta în turul trei preliminar din Liga Campionilor, ediția 2016/ 2017: 1-1 la Praga și 2-0 la București pentru Steaua, cu toate golurile marcate de Nicolae Stanciu. Trecut pe “lista neagră” de Anderlecht Bruxelles, unde a fost folosit sporadic în acest sezon, internaţionalul român a fost avertizat de selecţionerul Cosmin Contra că nu va mai fi convocat la echipa României, dacă nu îşi va găsi un club la care să joace constant.

Varianta plauzibilă era ca jucătorul să plece sub formă de împrumut, dar ar putea fi şi cedat definitiv, în măsura în care belgienii îşi vor recupera o parte importantă din investiţie. Primul care l-a dorit pe Nicolae Stanciu a fost Laurențiu Reghecampf, dar jucătorul nu vrea în zona arabă, cel puţin deocamdată. Şi turcii de la Beșiktaș Istanbul îl au pe listă, însă îl vor doar împrumut până la vară, în timp ce Anderlecht Bruxelles solicită 9 milioane de euro pentru un transfer definitiv. Presa belgiană a anunţat că Stanciu e la un pas de campioana Turciei, echipă care va primi 30 de milioane de euro, după transferul lui Cenk Tosun la Everton. Astfel, echipa calificată la pas în “optimile” UEFA Champions League (dublă cu Bayern Munchen) vrea să îşi întărească linia mediană, iar românul devenise o prioritate. Totuşi, nu s-a ajuns la un acord şi în acest context, pe fir a intrat Sparta Praga, însă rămâne de văzut dacă un club precum Sparta poate să satisfacă pretenţiile financiare ale lui Anderlecht Bruxelles, care a făcut o investiţie fără precedent.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii LPS Alba Iulia la Naționale: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori: Andrea Zsebe – 3 medalii de argint, ștafetele combinate – două medalii de bronz La Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, înotătorii de la LPS Alba Iulia au reușit rezultate de apreciat, fiind adjudecate 5 medalii, toate în probele juniorilor II. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea