Desemnarea lui Kovesi procuror-șef european, ”o reuşită a tuturor românilor care au susţinut lupta anticorupţie şi statul de drept”
Desemnarea lui Kovesi procuror-șef european, ”o reuşită a tuturor românilor care au susţinut lupta anticorupţie şi statul de drept”
Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, la Europa FM, că votul din COREPER, precum şi votul din Parlamentul European în favoarea sa pentru prostul de procuror-şef european au fost de fapt o recunoaştere a calităţii şi a profesionalismului oamenilor din justiţia română.
„Eu sper ca această numire să reprezinte pentru toţi magistraţii, şi procurori şi judecători, o motivare să continue ceea ce s-a început şi s-a făcut bun, şi mă refer în special la lupta anticorupţie, să fie un motiv ca să apere în continuare justiţia, să reziste împotriva presiunilor şi a hărţuirilor atunci când acestea au loc”, a declarat Kovesi, conform news.ro.
Ea şi-a exprimat convingerea că o astfel de reuşită, dacă se va finaliza, va fi un semn că, în ciuda tuturor obstacolelor, în cele din urmă profesionalismul şi consecvenţa sunt cele mai importante pentru a reuşi.
„Este adevărat că sunt şi au fost anumite probleme când vorbim despre justiţie, dar să nu uităm totuşi ce s-a făcut bun în justiţie în ultimii ani şi cred că acest vot, precum şi votul din Parlamentul European au fost de fapt o recunoaştere a calităţii şi a profesionalismului oamenilor din justiţia română”, a mai declarat Laura Codruţa Kovesi.
Kovesi a spus şi într-o intervenţie la Digi24 că este o reuşită a tuturor românilor care au susţinut lupta anticorupţie şi statul de drept.
Întrebată despre declaraţiile Vioricăi Dăncilă la adresa sa, Kovesi a precizat că nu doreşte să intre în dialog cu politicienii şi că, în ceea ce o priveşte, toate acuzaţiile au fost lămurite prin decizii definitive ale ICCJ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări
Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă. Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]
Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României
Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]
