Politică Administrație

Deputat Sorin Bumb: Două mari successe obținute de parlamentarii PNL de Alba, în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Echipa PNL reușit o victorie importantă, în Parlamentul României, împotriva mașinii de vot PSD-ALDE.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, deputații PNL de Alba Olar Corneliu, Sorin Bumb, Claudiu Răcuci, Florin Roman, împreună cu senatorul Alexandru Pereș, au reușit să obțină un vot favorabil pentru majorarea bugetelor unor localități din Munții Apuseni iar, alături de colegii din Grupul Parlamentar PNL, au contribuit decisiv la adoptarea majorării alocației copiilor.

În urma votului din Parlament, echipa liberală a obținut:

– Majorarea alocației de stat pentru toți copiii din România. Începând cu data de 1 martie, toți copiii din segmentul de vârstă 0-2 ani vor avea alocația majorată de la 200 de lei la 300 de lei, iar toți copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor avea alocația mărită de la 84 de lei la 150 de lei;
– Suplimentarea cu câte 80.000 lei a bugetelor locale pentru fiecare dintre localitățile: Vidra, Rîmeț, Lupșa și Almașu Mare.

Sorin Bumb, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult