Politică Administrație

Deputat Ioan Dîrzu/ Declarație politică: ”PSD majorează pensiile de la 1 ianuarie 2019!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernarea PSD a majorat pensiile în avans față de prevederile legale și va continua să o facă. Prin urmare toate acuzele isterice că pensionarii ar pierde din bani pentru că indexarea pensiilor nu se face de la 1 ianuarie ci de la 1 septembrie 2019 e ca-n bancurile cu radio Erevan: ”nu i se ia, ci i se dă în plus, nu se amână, ci se devansează!”

Petrecerea Divorțaților

Potrivit legii la fiecare 1 ianuarie valoarea punctului de pensie se indexează cu rata inflației și în acord cu creșterea salariului mediu pe economie.

Astfel la 1 ianuarie 2017 a crescut la 917,5 lei, față de 871 cât era în 2016. Următoarea creștere trebuia să fie, potrivit legii, la 1 ian 2018, dar PSD nu doar că a devansat-o cu șase luni, aplicând-o de la 1 iulie 2017, ci a și majorat valoarea punctului de pensie, care a devenit 1000 de lei, față de 970 cât ar fi fost dacă s-ar fi făcut la termen ( 1 ian 2018).

Apoi guvernul PSD, la 1 iulie 2018, a devansat din nou, cu șase luni ( față de 1 ian 2019) creșterea punctului de pensie, pe care l-a adus la 1100 de lei.

Acum guvernul îndeplinește cerința legală, în sensul că precizează în actul normativ – ordonanța de urgență – că acest nivel de 1100 de lei pentru punctul de pensie este valid la 1 ianuarie 2019; apoi, următoarea majorare legală – cea de la 1 ianuarie 2020, din nou se devansează, de această dată cu 3 luni și urmează să se aplice de la 1 Septembrie 2019 când punctul de pensie va deveni 1265 de lei.

De asemenea, se menține de la 1 ianuarie 2019 nivelul indemnizației sociale pentru pensionari la 640 lei urmând ca, de la 1 septembrie 2019, să fie majorată cu 10%, în avans cu 3 luni , dată de la care noul cuantum va fi de 704 lei .
Guvernul PSD se ține de promisiunile făcute fiind într-un stadiu avansat în îndeplinirea programului de guvernare.

În prag de sărbători vă dorim tuturor Crăciun binecuvântat, iar Noul An să vă găsească mai sănătoși și mai bucuroși alături de cei dragi.

Crăciun Fericit și un An Nou mai bun!

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult