Curier Județean

Demersuri pentru reluarea proiectului privind înființarea unei secții a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, la Cugir

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Aflat în județul Alba, într-o vizită de susținere a candidaților USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, alături de Dan Coriolan Simedru, secretarul de stat în Ministerul Educației, Stelian Fedorca, s-a întâlnit cu reprezentanții administrației locale și cu conducerile instituțiilor de învățământ din Cugir.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul discuțiilor, care au vizat în principal partea referitoare la educație din programul de guvernare al USL, a fost subliniată importanţa dezvoltării învăţământului profesional, după un cadrul legislativ care să răspundă nevoilor economice actuale.

Profitând de această ocazie, atât edilul Cugirului Adrian Teban, cât şi Dan Coriolan Simedru au solicitat reprezentantului MECTS sprijin în deblocarea  proiectului privind înființarea unei secții a Universității Tehnice Cluj-Napoca la Cugir, care să pregătească forță de muncă specializată.

Potrivit reprezentanților Primăriei Cugir proiectul a fost demarat în anul 2008, în parteneriat cu firma Star Transmission şi a celor mai mari agenți economici din zonă, însă odată cu schimbarea Guvernului Tăriceanu administrația locală nu a mai primit finanțare pentru a continua demersul. Astfel, lucrările demarate pentru construcția unui campus universitar  au fost sistate, în ciuda numeroaselor memorandumuri depuse de conducerea primăriei la Ministerul Educaţiei.

La finalul întâlnirii, secretarul de stat Stelian Fedorca, însoţit de oficialităţile locale s-au deplasat la Colegiul „David Prodan” şi la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”, unde au vizitat şi viitorul campus şcolar, a cărui  finalizare va beneficia de sprijinul parlamentarilor USL.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]

Citește mai mult