Politică Administrație

Demersuri pentru înființarea Centrului Multifuncțional de Sănătate din Ocna Mureș – se contractează serviciul de proiectare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

sedinta cl ocna muresConsilierii locali din Ocna Mureș vor dezbate și aproba, în ședința de joi, proiectul de hotărâre privind achiziţia publică ”Proiectare Centru Multifuncţional de Sănătate”, prin care se va contracta serviciul de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice, sisteme de încălzire, instalaţii mecanice şi electrice pentru construcţii, cu o valoare estimată la 16.000 de lei (fără TVA).

Potrivit administrației locale ”achiziţia este necesară pentru reabilitarea clădirii Spitalului Orăşenesc Ocna Mureş (etajul I) şi a instalaţiilor de încălzire, sanitare, electrice, precum şi realizarea unor instalaţii semnalizare incendiu şi instalaţii alarmare cadre medicale în caz de urgenţă, în vederea înfiinţării unui Centru Multifuncţional de Sănătate în oraş”.

Conform referatului de necesitate, întocmit de Biroul Urbanism, clădirea nu este folosita din aprilie 2010 și de-a lungul timpului s-a degradat. În plus, nu este prevăzută cu semnalizare în caz de incendiu.

Pentru a se putea înființa o unitate multifuncţională trebuie făcute lucrări de arhitectură și reabilitate instalaţiile de încălzire, sanitare, electrice și de semnalizare la incendiu. Toate aceste lucrări se pot face pe baza unui proiect întocmit de un proiectant autorizat. Proiectul va conţine Deviz estimativ, Caietul de sarcini și Detalii de execuţie și va fi verificat de către verificatorii atestați MLPAT pentru fiecare competenta (arhitectură, instalații sanitare, electrice, termice, securitate la incendiu). Taxele de verificare a proiectului vor fi suportate de proiectant”, precizează ing. Nicolae Sanislav.

Atribuirea contractului se va face prin încredințare directă, criteriu fiind ”prețul cel mai scăzut”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]

Citește mai mult