Definitivat 2015, în Alba: 30 la sută dintre candidați au depus contestație. Cele mai multe nemulțumiri, la limba engleză
Un procent de 30 la sută dintre candidații din județul Alba care au susținut, în 9 iulie, proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ au depus contestație, potrivit inspectorului școlar general, Marcela Dărămuș.
Ministerul Educației a afișat rezultatele examenului de definitivat în 14 iulie. Profesorii au putut contesta notele primite marți și miercuri, potrivit calendarului MECȘ. În județul Alba, dintre cei 114 de candidați examinați, 35 au depus contestație. Cele mai multe, 8, au fost depuse de profesorii examinați la limba engleză. Ele vor fi soluționate în 16-17 iulie, iar în 18 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
Potrivit calendarului, în 20-31 iulie are loc transmiterea la Ministerul Educației Naționale a tabelelor nominale cu candidații admiși și validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației naționale, iar pana la 1 septembrie 2015, eliberarea de către inspectoratele școlare a certificatelor de acordare a definitivării în învățământ.
Examenul scris a fost susținut de dascălii din Alba la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia. Un procent de 47 la sută dintre candidați, adică 53 de dascăli, din județul Alba, au promovat examenul de definitivare în învățământ 2015, înainte de soluționarea contestațiilor, potrivit inspectorului școlar Monalisa Borza. 11 dintre cei 114 candidați au obținut note sub 5.00.
Candidații care pică definitivatul pot fi angajați doar ca profesori debutanți. Nota minima de promovare a examenului este 8.00.
Examenul de definitivare 2015 a constat în susținerea a cel puțin două inspecții speciale la clasa și a unei probe scrise. Profesorii înscriși la definitivat au fost inspectați la clasa până pe 5 iunie 2015, de către inspectorul pe disciplina de examen și directorul școlii. Notele de la inspecție nu au putut fi contestate. Pentru a intra în examenul scris de definitivat, profesorii au trebuit să aibă media la inspecții cel puțin 8 și să fi predat la catedra cel puțin 1 an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]
Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]
