Actualitate

De azi se depun la IŞJ Alba dosarele pentru echivalarea studiilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Dascălii absolvenţi ai vechilor institute pedagogice de 3 ani (fostele IP3 din era comunistă) sau  ai colegiului de institutori din perioada postdecembristă care doresc echivalarea studiilor de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licenţă (facultate, ciclul I Bologna) prin Sistemul European de Credite Transferabile trebuie să-şi depună dosarele la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, prin intermediul directorilor de unităţi. Termenul limită de depunere a dosarelor este 21 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – pentru şcolile din zona Alba – Teiuş – Zlatna, 22 februarie (între orele 12.00 – 15.00) – şcolile din Aiud – Ocna Mureş – Blaj, 23 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – şcolile din Sebeş – Cugir şi 24 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – Abrud – Câmpeni – Baia de Arieş.
Potrivit OMECTS nr. 5553/2011, cadrele didactice care pot solicita echivalarea sunt: absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au diplomă de absolvire a studiilor universitare de scurtă durată sau a colegiilor universitare de institutori, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar; absolvenţii învăţământului superior şi care au finalizat un curs specific în domeniul psihopedagogie şi metodică în învăţământul preşcolar şi primar; absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire; absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire care au finalizat cu diplomă de absolvire şi învăţământul universitar de scurtă durată; absolvenţii învăţământului universitar de scurtă durată cu diplomă de absolvire.
Dascălii respectivi trebuie să fie titulari sau suplinitori cel puţin cu definitivat, să nu fi fost sancţionate disciplinar şi să aibă calificativul „Foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi şi în anul şcolar în care solicită echivalarea, să deţină avizele necesare pentru ocuparea postului didactic şi să aibă minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani.

Petrecerea Divorțaților

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult