Datoria României a depășit 100 de MILIARDE de euro. Cea mai mare sumă din istoria țării
Țara noastră s-a îndatorat încă 4,25 miliarde de euro, doar în primele șase luni ale acestui an, o creștere de aproape 10 la sută față de anul precedent.
Datoria externă a României a ajuns, la 1 iulie 2019, la 103,67 de miliarde de euro, depășind, pentru prima oară în istorie, pragul de 100 de miliarde, anunță Banca Națională.
Datoria externă pe termen lung a însumat 70,361 miliarde de euro, la 30 iunie 2019 (67,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,5% faţă de 31 decembrie 2018. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 33,310 miliarde de euro (32,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2018, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
Datoria externă în creștere nu poate decât să ducă la slăbirea monedei naționale.
Mai mult, în acest moment, România are datorii externe mai mari decât valoarea tuturor terenurilor arabile pe care le deține. Cele aproape 15 milioane de hectare existente fiind evaluate la puțin peste 75 de miliarde de euro.
Pe cap de român, datoria este de aproape 5.000 de euro, iar fiecare gospodărie din țara noastră ar avea de dat aproape 14.000 de euro.
Aceste cifre arată cât de ”performante” au fost măsurile luate de conducătorii țării în ultimii 30 de ani, perioadă în care au fost acumulate toate aceste datorii.
Sursa: greatnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]
