Sport

Darko Zakoc, antrenorul triplei campioane Volei Alba Blaj: “În derby-ul cu CSM București putem relansa campionatul”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Darko Zakoc este emblema fenomenului Volei Alba Blaj, echipa ce a dominat voleiului autohton în ultimii ani și acum scrie istorie în Champions League. “Mândria județului” are trei titluri consecutive și eventul ediției anterioare, iar vineri, 9 martie, de la ora 19.30, dispută în deplasare derby-ul campionatului, cu CSM București, liderul stagiunii, ce are șase puncte avans.

Facem tot ce este posibil, CSM-ul are avantaj mare, în cele două meciuri directe au fost foarte motivaţi şi bine pregătiţi.

Faţă de confruntarea de la Blaj avem, de data aceasta, mai mult timp la dispoziţie pentru a pregăti meciul. Sunt convins că echipa noastră va fi foarte motivată şi dacă vom reuşi să jucăm cu sacrificiu extraordinar şi cu precizie mai multă decât în ultimele meciuri contra lor, totul este deschis, putem relansa campionatul”, a precizat Darko Zakoc, antrenorul care a fost pe banca tehnică a echipei blăjene la toate cele 4 campanii europene, trei la rând în Champions League.

*Organizarea Final Four Champions League, o mare onoare

Principalul Blajului, desemnat cetățean de onoare al municipiului în 2017, alături de căpitanul Adina Salaoru, a vorbit și despre organizarea Final Four-ului Champions League la București în 5-6 mai și accidentarea libero-ului Marina Vujovic. “Este o mare onoare, în primul rând prin faptul că oamenii de la CEV au recunoscut acest club tânăr, care există de doar şapte ani.

Este o foarte mare realizare, organizăm un turneu care reprezintă vârful voleiului european intercluburi și cred că clubul nostru va fi la cel mai înalt nivel. Sigur că noi plecăm cu, poate, ultima şansă, însă este o onoare să fii într-o asemenea companie selectă. În următoarele zile vom completa echipa, ne trebuie neapărat un libero nou şi cred că vom rezolva această problemă şi nu vom merge fără ambiţii la Final Four. Cel mai important lucru este că pentru oraş şi clubul nostru este ceva ce nu a fost visat, să zicem, în urmă cu vreo trei ani de zile”, a spus Darko Zakoc, antrenorul în vârstă de 54 de ani, supranumit “omul trofeu”, cu 18 titluri cucerite într-o carieră de peste trei decenii. Sub comanda sa, Volei Alba Blaj a câștigat Grupa A din Champions League, cu 5 victorii din 6 partide, a acces între primele 6 echipe europene și dispută o semifinală în cea mai importantă competiție continentală.

Nicu GOGA, Radio Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO | Cu ce formulă de echipă abordează CSM Unirea Alba Iulia meciul crucial de la Lupeni: Susținere importantă a suporterilor albaiulieni

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cu ce formulă de echipă abordează CSM Unirea Alba Iulia meciul crucial de la Lupeni: Susținere importantă a suporterilor albaiulieni Minerul Lupeni și CSM Unirea Alba Iulia se înfruntă, sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 17.30, în Valea Jiului într-una dintre semifinalele barajului de promovare în Liga 2 de fotbal. Citește și: Cine este […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Tiberiu Mureșan (CS Unirea Alba Iulia), CAMPION MONDIAL la împins din culcat: Performanță repurtată la „mondialul” din Polonia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tiberiu Mureșan (CS Unirea Alba Iulia), CAMPION MONDIAL la împins din culcat: Performanță repurtată la „mondialul” din Polonia Tiberiu Mureșan, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, unde este pregătit de Ovidiu Pănăzan, a devenit campion mondial la împins din culcat la „mondialul” de powerlifting în desfășurare în Polonia. „Azi, 30 mai 2026, scriem din […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș Under 19 parcurs excelent, 11 victorii din tot atâtea meciuri în 2026!

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș Under 19 parcurs excelent, 11 victorii din tot atâtea meciuri în 2026, 6-1 acasă în penultima rundă! LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au ultimele reprezentații interne în competițiile organizate de FRF. La Under 17 a fost 11-0, cea mai clară victorie stagională pentru elevii lui Paul Păcurar, cu un „careu” Horșa. […]

Citește mai mult