Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Dacă Dumnezeu îngăduie şi ajungeţi sus, să nu uitaţi de oameni!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Am mai parcurs încă o săptămână de campanie, am întâlnit mulţi oameni interesanţi, spirituali, mulţi oameni de calitate. Din păcate, marea majoritate a celor cărora le-am vorbit şi i-am ascultat sunt oameni deznădăjduiţi, oameni sărăciţi, fără speranţă şi perspectivă. Şi nu pot decât să-i înţeleg, pentru că este vorba de viaţa lor, este vorba de ultimii 23 de ani de dezamăgiri şi amăgiri, este vorba despre o întreagă clasă politica deplorabilă, care i-a adus pe ro­mâni în această stare.
Am trăit clipă de clipă confruntarea cu acest monstru care a pus stăpânire pe toate instituţiile şi resursele de putere din România, şi dacă aveam o iluzie că USL e mai uman decât PDL, ei bine, această iluzie s-a spulberat.
Comportamentul celor din PSD care duc în spate campania unui Radu Coclici absent, este un comportament fără scrupule, josnic şi reprobabil. Am în echipa de campanie o doamnă în vârstă de 72 de ani care a fost agresată de aceştia în piaţa din Ocna Mureş, ca să părăsească echipa mea. Am în echipă un tânăr de 29 de ani căruia i-au fost tăiate cauciucurile de la maşină, ca să se lase de grupul meu de susţinători. Atât doamna cât şi tânărul sunt astăzi şi mai înverşunaţi împotriva PSD şi PDL.
Prin poliţia locală, administraţia pieţelor şi agenţii nocturni ai lor, în Aiud în special şi în Ocna Mureş în mod accidental, oamenii mei au fost ameninţaţi că li se ridică licenţa de taxi, că li se ia dreptul să vândă la tarabă în piaţă, că li se dau afară rudele din serviciu, şi multe alte lucruri demne de o dictatură, nu de o democraţie. Toate aceste lucruri se întâmplă când nu sunt de faţă, pentru că aparenţele trebuie menţinute.
Este însă o vorbă ardelenească – ”Dumnezeu nu culcă-te” – şi le promit tuturor acestor agenţi ai puterii trecute că voi ieşi deputat şi mă voi lupta să dispară astfel de tipuri de comportament din viaţa publică.
Înainte de a da cuvântul cetăţenilor, nu pot să nu dezaprob şi modul incalificabil în care echipa de campanie PDL, în piaţa din Ocna Mureş, prin vocea celui care strigă la portavoce „votaţi Sorin Bumb!”, uitând să reducă volumul aparatului, le-a spus oamenilor, cu zeci de martori – „vai de capul vostru, măi PRĂPĂDIŢILOR”. Aşadar PSD-ul (USL-ul) lui Coclici agresează, ameninţă şi şantajează, iar PDL-ul (ARD-ul) lui Bumb jigneşte şi umileşte acest popor. Sunt sigur că aceste lucruri se întâmplă în tot judeţul, colegul meu Horaţiu Bibolar, candidat pe colegiul de Senat 1, spunându-mi ieri că i-au fost rupte nu doar afişele, ci şi bannerele de pe stradă!!! Care au dimensiuni de 6m/1m…
Cu ăştia ne luptăm, dragii mei, dar vom învinge! Aveţi credinţă în voi, aveţi încredere în mine!
Iată ce răspund oamenii la întrebările – “Cum arată viaţa dumneavoastră? Ce merge bine şi ce nu merge bine în ţară? Ce aşteptaţi de la viitorul deputat?”
Zoltan P. – sat Leorinţ, comuna Rădeşti
“Dacă nu reuşiţi să-i învingeţi şi vine tot PDL, o să fie bani mai mulţi la ţară! Cum aşa? Păi ne amendează pe toţi care am fost la referendum să-l zburăm pe Băsescu cu sume între 300 şi 500 de lei, şi înmulţit cu 7,4 milioane de români se strâng o grămadă de bani! Dar tot nu va fi bine, că ne iau banii din nou Blejnar şi Udrea şi frate-so lui Băsescu. Deci trebuie să învingeţi!
Aştept de la viitorul deputat să-şi îndeplinească ce promite, dacă nu, să nu mai vie pe la noi!
Aştept să colaboreze toate partidele pentru binele nostru. Nu vezi nimic, numai ceartă şi iar ceartă! Ne-am săturat de ceartă, domnule Comşa! Să faceţi pace!”
Gheorghe Bogdan (Jeler), sat Biia, comuna Şona
“Îmi doresc ca investitorii străini, dacă îi veţi aduce aici, să respecte programul de lucru şi regulile acestei ţări. Nu pot să îi exploateze străinii pe români. Să muncească corect şi cinstit.
Deputatul trebuie să ţină la oamenii pe care îi reprezintă – e nevoie de locuri de muncă, agricultura trebuie revitalizată, fondurile europene trebuie redirecţionate către oamenii care lucrează cu adevărat. Mai aproape de noi, canalizarea în Biia trebuie făcută neapărat, ştiu că este treaba primarului, dar să fiţi lângă noi ca să o facă mai repede”.
Prof. Blaga, sat Biia, comuna Şona
„Sfatul bătrânilor” ar trebui să fie reînfiinţat; în proiectul dumneavoastră (Comunitatea de bunăstare), când îi puneţi împreună pe cei 14 primari din colegiu, vă rog să vă gândiţi şi la seniorii satelor şi oraşelor, că au şi ei un cuvânt important de spus.
Mai am o durere mare când văd starea învăţământului. O adevărată reformă trebuie gândită. Sunt astăzi oameni în învăţământ care ar trebui să fie la muls de oi şi vaci. Nu să ne înveţe copiii!”
Ioan Sofica – Aiud
“În cei 22 de ani care au trecut pe drumul luminos al democraţiei, am încercat în campaniile electorale să schimb câteva cuvinte cu candidaţii pentru diferite funcţii, care s-au perindat pe la putere, dar toţi s-au dovedit a fi orgolioşi şi mândri faţă de noi, cetăţenii. Chiar dacă mi-au ascultat câteva opinii, ne spuneau că ştiu ce au de făcut, şi nu i-am mai văzut printre noi în următorii patru ani. Dumneavoastră nu numai că m-aţi ascultat, dar mi-aţi şi publicat opiniile, săptămâna trecută, alături de opiniile altor cetăţeni, în acest mod dovediţi că vă interesează problemele vieţii noastre, ale cetăţenilor. Domnule Comşa, tot mai mulţi cetăţeni se conving şi au încredere în dumneavoastră, şi în întreaga echipă PP-DD, care va spăla ruşinea adusă României de politicienii care s-au înghesuit să ne conducă în ultimii 22 de ani (cărora în scurt timp li se gată filmul)”.
Ştefan Mureşan – sat Biia, comuna Şona
“Ajutorul social ar trebui împărţit echitabil. Sunt oameni care merită să-l ia şi nu-l iau, şi sunt oameni înstăriţi care beneficiază de acesta. Eu, de exemplu, nu am nici o bucată de pământ şi plătesc impozit pe 50 de arii. Ce treabă e asta? Şi nu am dreptul nici la ajutor social. Ori să-mi dea pământ să-l lucrez şi atunci nu mai aştept nimic, ori să mă lase fără pământ, dar să-mi dea ajutorul social!”
lEleonora Rusu – 89 de ani, Aiud
“Mi-e dor de-o ţară cu oameni cinstiţi, liniştiţi, mi-e dor de ţara asta aşa cum era când mergeai pe stradă, vedeai pe badea Gheorghe, se ridica de pe bancă şi te saluta, iar tu, tânăr, nu treceai fără să-l saluţi! Era o legătură între generaţii, un respect reciproc, pentru ce fusese badea Gheorghe şi pentru ceea ce puteai deveni tu. Astăzi, este o decadenţă totală. Copiii de liceu înjură pe stradă, răstoarnă coşurile de gunoi în faţa ta, bagă mâinile pe sub fusta fetelor în public! Cine îi educă pe copiii ăştia?
Omul politic ar trebui să fie trup şi suflet pentru cetăţean, să nu se gândească doar la el, să fie legat de ţară şi să-i fie dragă ţara, dacă vrem să fim sau să mai devenim noi cu toţii ceva!
Hai să privim la trecut, şi-au dat viaţa atâţia pentru binele ţării, de ce? Ca să fie astăzi batjocorită? l-am ales tot timpul să facă legi drepte, să asculte omul care i-a ales, nu să facă doar pentru ei. Parlamentul nostru este o adunătură de afacerişti, de oameni egoişti, rupţi de lume! De bietul român nu se mai ocupă nimeni! De satul român nu se mai ocupă nimeni! De la ăştia nu mai ai ce aştepta!
Asta vă rog să faceţi, domnule deputat Comşa, că eu cred în dumneavoastră. Dacă Dumnezeu îngăduie să ajungeţi acolo sus, să nu uitaţi de oameni!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ

Ziarul Unirea

Publicat

în

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat joi, 28 martie 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupele A negativ și B negativ. ”În aceasta săptămână au fost multe solicitări pe grupele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea