Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere rămâne în AREST PREVENTIV: Decizie la Curtea de Apel Alba Iulia
Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere rămâne în AREST PREVENTIV: Decizie la Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel din Alba Iulia a respins contestația formulată de P. A. Femeia de 38 din Sibiu, acuzată că și-a ucis mama pentru avere se află în arest de la sfârșitul anului trecut.
Miercuri dimineață, suspecta a fost adusă la Curtea de Apel din Alba Iulia. Magistrații au decis că, după ședința care a avut loc în jurul orei 10:30, contestația formulată de P.A. a fost respinsă.

,,Miercuri 25.02.2026, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul crimei din Sibiu”, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a respins ca nefondată contestaţia declarată de inculpata A. împotriva încheierii penale nr. 18/2026 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpatele A. și B., acuzate de săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.
Conţinutul dispozitivului încheierii penale nr.100/25.02.2026 a Curţii de Apel Alba Iulia este publicat pe portalul instanţei la dosarul penal nr. 388/85/2026″, au transmis reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia.
P. A. este acuzată că și-a ucis mama pentru a obține averea sa. În urma anchetei, s-a stabilit că fapta petrecută a fost premeditată. Suspecta ar fi fost ajutată de o asistentă medicală de la spitalul din Cisnădie, care a procurat sedativele.
Substanțele ar fi fost puse în ceaiul victimei și chiar injectate. După moartea mamei, fiica a vândut bunurile femeii și s-a mutat în Dubai.
În luna decembrie, s-a întors în țară pentru a vinde o vilă a familiei, și atunci a fost prinsă de anchetatori.
FOTO: Arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”
O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]
26 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
26 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 26 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
