Ştirea zilei

Curtea de Apel Alba Iulia a decis amânarea deciziei privind arestarea lui Ariganello Pasqualino, afaceristul italian condamnat în Italia la 9 ani şi 3 luni de închisoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Marţi, 20 februarie, Curtea de Apel Alba Iulia a discutat situaţia afaceristului italian Ariganello Pasqualino, solicitat de autorităţile din Italia pentru o condamnare la 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare și a decis amânarea luarea unei decizii în ceea ce priveşte arestarea preventivă şi returnarea în Italia a omului de afaceri, solicitat de autorităţile din această ţară pentru o condamnare din 2008.  

Bărbatul în vârstă de 62 de ani a fost condamnat în Italia, potrivit mandatului european de arestare, la 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare, pentru infracţiuni de bancrută frauduloasă, insolvenţă frauduloasă şi deturnare de fonduri. Ieri, Curtea de Apel trebuia să ia o decizie cu privire la situaţia italianului, însă, la solicitarea avocatului acestuia, termenul a fost amânat cu 10 zile.

Avocatul lui Ariganello Pasqualino a spus că sentinţa transmisă de autorităţile italiene nu este cea corectă, în condiţiile în care în aceasta nu apare numele clientului său. Potrivit acestuia, sentinţa de la dosar a fost pronunţată împotriva unui alt cetăţean italian căruia Ariganello Pasqualino i-a vândut acţiunile societăţii pe care o deţinea în Italia. De asemenea, la dosar a mai fost depus un înscris din partea fiului italianului în care se susţine că acesta nu a fost declarat decedat în Italia, aşa cum a apărut în presa din peninsulă.

La primul termen de judecată, italianul nu a recunoscut condamnarea din Italia şi a cerut să nu fie returnat în ţara sa de origine. Pasqualino a mai spus ieri că şi-a angajat un avocat în Italia care ar urma să verifice situaţia sa juridică de acolo. În aceste condiţii, pentru lămurirea tuturor problemelor invocate, judecătorul de la Curtea de Apel a decis să amâne o decizie în legătură cu mandatul european de arestare, până în 5 martie 2018.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel a solicitat prelungirea măsurii arestului la domiciliu până la data respectivă. Italianul şi avocatul acestuia au respins cererea procurorului şi au cerut o măsură mai puţin restrictivă, respectiv controlul judiciar. Au motivat această cerere prin faptul că afaceristul este bolnav şi ar trebui să meargă la Cluj-Napoca pentru o consultaţie, precum şi cu faptul că firma acestuia ar avea lucrări de executat la autostrada Sebeş – Turda.

În final, instanţa a decis menţinerea în arest la domiciliu a italianului. Condamnarea la închisoare în Italia pentru omul de afaceri de 62 de ani, care locuieşte în Alba Iulia, datează de peste 10 ani, devenind definitivă în 2008. Pe numele acestuia a fost emis un mandat internaţional de arestare în 2011, dar, italianul, a fost identificat abia acum în România. Potrivit cotidianului italian Gazeta de Sud, Arigannelo Pasqualino era un antreprenor din Rosarno şi era considerat de anchetatori ca fiind apropiat de gruparea ”’ndrangheta dei Pesce”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bacalaureat 2026: Elev eliminat în Alba la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul sesiunii a doua

Ioana Oprean

Publicat

în

Bacalaureat 2026: Elev eliminat în Alba la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul sesiunii a doua Un elev a fost eliminat în Alba la proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, desfășurată luni, 10 august 2026. Unicul centru de examen din Alba este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Satele din arealul AIDA-TL rămân FĂRĂ TRANSPORT: ,,De luni, 10 august, ora 11:00, suntem nevoiți să oprim transportul din lipsă de motorină”

Ioana Oprean

Publicat

în

Satele din arealul AIDA-TL rămân FĂRĂ TRANSPORT: ,,De luni, 10 august, ora 11:00, suntem nevoiți să oprim transportul din lipsă de motorină” Satele din arealul AIDA-TL rămân de astăzi FĂRĂ TRANSPORT. Începând cu ora 11:00, STP este nevoit să opreascp transportul din lipsă de motorină. Municipiul Alba Iulia ne datorează 19.957.611,48 lei. Iar în loc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cum arată în detaliu programul transportului public „temporar” din Alba Iulia: Oarda și Pâclișa, acoperite mai mult pe hârtie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum arată în detaliu programul transportului public „temporar” din Alba Iulia: Oarda și Pâclișa, acoperite mai mult pe hârtie Programul de transport public temporar aprobat ca măsură de urgență pentru Alba Iulia ridică semne de întrebare în privința deservirii cartierelor Oarda și Partoș. În timp ce liniile principale 103 și 104 păstrează un număr cât […]

Citește mai mult