Cum va fi vremea până în aprilie 2017. Prognoza meteo a ANM pentru perioada februarie – aprilie
Cum va fi vremea până în aprilie 2017. Prognoza meteo a ANM pentru lunile: februarie, martie, aprilie
Specialiștii meteorologi estimează, pentru următoarele trei luni, un regim termic în încălzire, cu valori medii ce vor ajunge și la 12 grade Celsius, la nivelul lunii martie, în timp ce precipitațiile se anunță a fi excedentare pe durata întregului interval, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul februarie – aprilie 2017, publicată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice și local în cele vestice și, în general, sub normă în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru februarie este de -1 grad Celsius, fiind luate în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Banat, Oltenia și Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius, în Muntenia și Crișana.
Precipitațiile lunare vor
avea, în general, o tendință spre excedent în centrul și local vestul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 31,6 litri/metru pătrat, pentru luna februarie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 57 l/mp), Oltenia (până la 55 l/mp), Crișana și Banat (până la 50 l/mp).
În martie, prima lună de primăvară a anului 2017, temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului, dar posibil mai scăzute, local, în nord, centru și vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra, în martie, în zona Moldovei (între -1 grad și 5 grade) și Transilvaniei (între 0 și 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Oltenia, respectiv între 3 și 7 grade Celsius, respectiv în Banat, între 4 și 7 grade Celsius.
Cantitățile totale de precipitații se vor putea situa, în cea mai mare parte a țării, peste media climatologică în restul țării, stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Transilvania și Crișana (până la 54 l/mp) și Banat (53 l/mp).
Potrivit ANM, în aprilie 2017, valorile termice medii ale aerului se vor putea situa, în general, în apropierea mediei climatologice (9,3 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 și 11 grade Celsius, în Moldova. În același timp, valori pozitive, de până la 12 grade Celsius, se vor consemna în Banat, Oltenia și Muntenia.
Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice și centrale, peste normele perioadei, stabilite prin măsurători de specialitate la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania la 70 l/mp, în Crișana la 69 l/mp și în Maramureș la 65 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul de circulație pe Transalpina se modifică din 26 septembrie. Anunțul făcut de autorități
Programul de circulație pe Transalpina se modifică din 26 septembrie. Anunțul făcut de autorități Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat astăzi, 25 septembrie 2026, că programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie. Măsura vine odată cu răcirea vremii la altitudini mari, unde precipitațiile sub formă de […]
Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri
Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită prim-ministrului desemnat și viitorilor membri ai Guvernului asumarea în Programul de guvernare, a 7 propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din România. ANOSR critică absența din cadrul liniilor directoare ale […]
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT”
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT” Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a prezentat liniile directoare ale programului de guvernare cu care Siegfried Mureșan se va prezenta în fața Parlamentului pentru a solicita votul de învestitură. În […]