Actualitate

Cum va fi VREMEA în weekend. Prognoza meteo pentru trei zile

Ioana Oprean

Publicat

în

vremeaÎn acest weekend, meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Vremea se menţine călduroasă şi la începutul săptămânii următoare, când se vor înregistra maxime de până la 17 grade în sudul ţării.

Petrecerea Divorțaților

VINERI – 29 ianuarie 2016. Deşi valorile termice vor marca o scădere în majoritatea zonelor, acestea se vor menţine în general mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi temporar vor cădea precipitaţii local în nord-vestul, nordul, centrul şi estul ţării şi izolat în rest.

Vor fi ploi, dar la munte vor predomina ninsorile, ce îşi vor face apariţia trecător şi în Maramureş, Transilvania şi în Subcarpaţii Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade in Campia de Vest şi 13 grade in Oltenia. În zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

SÂMBĂTĂ – 30 ianuarie. Valorile termice vor fi mai ridicate faţă de cele normale pentru sfârşitul lunii ianuarie, cu maxime cuprinse între 2 şi 12 grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în dealurile din sud-vestul şi nord-estul ţării (2 grade in estul Transilvaniei).

În cursul zilei, cerul va fi variabil spre senin exceptând zonele joase de relief, cu precădere din vestul, sudul şi centrul ţării, unde se va semnala nebulozitate joasă şi ceaţă, izolat persistentă, asociată trecător cu burniţă. Noaptea vor fi înnorări temporare şi izolat precipitaţii slabe, mixte în vest şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în special pe crestele montane.

DUMINICĂ – 31 ianuarie. Vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în special în sud-vestul şi nord-estul ţării. Cerul se va înnora treptat şi mai ales seara şi noaptea va ploua local în jumătatea nordică a teritoriului şi izolat în rest. La munte, iar trecător şi în Transilvania şi nordul Moldovei, se vor semnala precipitaţii mixte.

Vântul va deveni moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar pe spaţii mai restrânse şi la cote mai reduse şi în restul zonelor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade in estul Transilvaniei şi 14 grade in Banat si Oltenia (mai ales in zona lor de deal). Pe parcursul dimineţii, în zonele joase de relief, cu precădere din sud, va mai fi nebulozitate joasă, ceaţă şi trecător burniţă.

În primele zile ale săptămânii viitoare încălzirea vremii continuă. Aşadar, va fi mult mai cald decât în mod normal la început de februarie, cu maxime ce pot ajunge la 17 grade. Precipitaţiile se vor semnala trecător şi pe spaţii restrânse. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult