Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cum s-au pregătit patronii de localuri și cluburi din Alba Iulia pentru legea antifumat și ce-i așteaptă pe cei care au acest viciu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Gavroche Alba Iulia la un an de existenta32Patronii de localuri și cluburi din Alba Iulia au luat deja măsuri pentru aplicarea legii antifumat, dar și pentru sprijinirea fumătorilor. Dacă unii s-au decis să deschidă terasele cât mai repede, alții s-au gândit să vină în sprijinul celor care au acest viciu cu spații special amenajate în afara incintei sau terase permanente încălzite. Ceea ce este clar, începând de joi, administratorii vor interzice fumatul în cluburile, cafenelele și restaurantele din oraș.

Miercuri este ultima zi când în orice spațiu public înschis se va mai simți fum de țigară. De joi, cel puțin în incintă, acest oropsit viciu va fi îndesat în scrumieră păşind în istorie.

Ziarul ”Unirea” i-a contactat pe o parte dintre administratorii celor mai frecventate localuri din Alba Iulia pentru a vedea cum s-au pregătit în vederea respectării legii și ce soluții au găsit pentru fumători.

gavroche-alba-iulia-0La restaurant Gavroche, unul dintre cele mai populate localuri din zona Cetate, vor fi afișate în incintă simboluri care interzic fumatul, iar până la 1 aprilie, când se va deschide terasa, fumătorii își vor putea satisface viciul în afara localului, unde vor fi amplasate scrumiere.

Patronul s-a gândit deja și la o soluție care să vină în sprijinul fumătorilor pe timp de iarnă. ” Am început demersurile pentru a avea terasa permanentă, încălzită. Se așteaptă doar răspunsul de la autorități și sper ca acesta să fie unul afirmativ”, a declarat Alin Ignat, administratorul Gavroche.

fumat01Reprezentanții localului Framm`s din Cetatea Albei Iulia și-au schimbat fotografia de copertă a paginii oficiale de Facebook cu o imagine cu ”fumatul interzis, care conține și mesajul ”ne vedem în fața barului”. La descrierea fotografiei s-a comunicat că ”începând de joi, 16 martie, fumătorii vom socializa în fața barului”.

Administratorul Aroma Caffe, Carpaccio, Brothers și al uneia dintre terasele deschise în fața centrului comercial Alba Mall va mai permite fumatul, conform legii, doar pe terase, astfel că până la deschiderea acestora, fumătorii vor trebui să-și controleze acest viciu, cel puțin în incinta localurilor.

La Enjoy Life Club Alba Iulia legea a fost pusă în aplicare de miercuri ”pentru a vedea cum reacționează clienții”, a spus administratorul localului. Pentru a veni în ajutorul fumătorilor, a fost amenajată terasa proprie a localului, iar cine dorește poate, deja, să servească afară sau doar să iasă la o țigară. ”Sunt clienți care ies, fumează, și intră apoi în local. Am lipit multe afișe pentru a aduce la cunoștință clienților că fumatul este interzis conform legii”.

stageÎn club Stage, începând din acest weekend, vor fi afișate în interior semne de informare și avertizare luminoase ”Fumatul interzis”, vizibile pe întuneric. Pentru cei care vor dori să fumeze, patronul a amenajat un loc special în laterala clubului, spre Colegiul ”HCC”, cu ieșire din club. Semnul ”spre locul de fumat”, afișat, de asemenea, în interiorul clubului, îi va îndruma pe fumători afară, unde va fi amenajată o terasă, cu mese și scrumiere.

Și la Social Pub din Alba Iulia fumatul s-a interzis de miercuri, scrumierele fiind luate de pe mese. Reprezentanții localului au amenajat, în curtea interioară, un loc dedicat  fumătorilor. Aici au fost montate și calorifere speciale pentru încălzirea terasei. Social Pub este unul dintre cele mai frecventate localuri din Alba Iulia în serile de weekend.

Patronul localului Rosenthalers din Alba Iulia a spus că a amenajat, afară, pe propriul spațiu, o terasă, iar de pe mesele localului vor fi luate toate scrumierele. Întrebat ce măsuri va lua iarna viitoare, pentru a atrage și clienții fumători, a spus că încă nu s-a gândit, și că, deocamdată, trebuie să respecte legea.

Același lucru se va întâmpla și la Irish Pub. Începând de joi, fumatul în incinta localului va fi interzis, iar pentru fumători va fi amenajat un spațiu, afară, cu mese și scrumiere, unde cei care au acest viciu vor putea să savureze o țigară, fără a fi amendați.

Bliss Alba Iulia01Reprezentanții localului ”Bliss” Alba Iulia au distribuit, în 14 martie, pe pagina oficială de Facebook, două fotografii cu terasa recent amenajată, postând și descrierea ”ne pregătim pentru cea mai lege dintre legi! Va așteptăm pe terasă să ne obișnuim cu ideea!”.

Potrivit Legii 15/2016, fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Citiți și Guvernul a publicat GHIDUL de aplicare a Legii ANTIFUMAT. Locurile în care nu se va mai fuma, obligațiile administratorilor și CINE dă AMENZI

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei, iar nerespectarea de către persoane juridice – cu amendă contravenţională de 5.000 de lei la prima abatere. La a doua abatere amenda crește la 10.000 de lei, plus suspendarea activităţii, iar la a treia abatere – amenda se ridică la 15.000 de lei, la care se adaugă închiderea unităţii.

Alexandra MATEȘ, Dragoș SUCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea