Cultură Educație

CUGIR: Omagiu poetului național, Mihai Eminescu

Ioana Oprean

Publicat

în

Două evenimente au înnobilat marți, 15 ianuarie, ziua omagierii poetului național Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la nașterea acestuia.

Petrecerea Divorțaților

Primul s-a consumat la Școala Gimnazială ”Singidava”, unde în cadrul proiectului ”Eminescu, poetul nepereche”, cadre didactice din școală au organizat un program în cadrul căruia 30 de copii din clasele a VI-a și a VII-a au avut prilejul să asculte, dar să și recite din poeziile marelui poet național.

Copiii au avut totodată ocazia să vizioneze câteva filmulețe despre viața și opera poetului, slide-uri însoțite de explicați bibliografice. În cadrul proiectului au fost prezentate și două expoziții: una care a prezentat semne de carte pe care copiii au scris versuri din poeziile lui Mihai Eminescu, iar cea de-a două a expus câteva volume de poezii și carți bibliografice despre poet.

În final, Gabriele Lupu, profesor de Limba Franceza, le-a citit copiilor poezia emnesciană ”Stau în cerdacul tău”, scrisă în limba franceză. La reușita activității și-au adus contribuția prof: Raluca Popeiu, Gabriela Lupu, Bogdana Sabău și Dana Lespezeanu.

Cel de-al doilea moment al zilei s-a încheiat la Casa Orășenească de Cultură unde începând cu ora 18.00, a avut loc spectacolul intitulat ”Regal de poezie eminesciană”, un spectacol de o înaltă trăire interioară pregătit de actrița Maria Dodoc împreună cu 8 membri ai Cercului de Teatru al Casei Orășenești de Cultură.

Cei aproape 80 de participanți prezenți la eveniment au avut prilejul să asiste la un veritabil recital de versuri din peste 30 de poezii eminesciene. Au fost răsplătiți cu aplauze, la scena deschisă actorii: Cătalin Florea, Octavian Voina, Lavinia Pop, Alina Muntiu, Larisa Turoca, Andrada Cindroi, Bogdan Târziu, Ana Bugeag.

Constantin PREDESCU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult